Patrick Petre, cel mai tânăr marcator din actualul sezon al Ligii I, lăudat de Hagi şi Stoican. Cine-l urmează în top

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patrick Petre e cel mai nou „nume” pe care Dinamo îl scoate la rampă. La 17 ani şi jumătate, fiul lui Florentin Petre a reuşit să marcheze deja, vineri, în eşecul cu Viitorul (2-3), la al doilea său meci în tricoul lui Dinamo.

A debutat în Liga I în etapa trecută, când a intrat câteva minute în prelungirile derby-ului cu Steaua. La o săptămână distanţă, antrenorul Flavius Stoican l-a trimis iarăşi pe teren. De data aceasta i-a oferit mai multe minute. Iar mijlocaşul a dovedit caracter, în ciuda vârstei fragede şi a unei erori care a costat-o pe Dinamo. 

Intrat în minutul 82, în locul lui Lazăr, la scorul de 2-1 pentru Viitorul, Patrick Petre a pierdut aproape imediat balonul la centrul terenului, iar pe contraatac elevii lui Hagi au marcat prin Bonilla, pentru 3-1. 

În ultimul minut al meciului, Petre şi-a răscumpărat însă greşeala şi a reuşit un gol spectaculos, cu un şut sub transversală, cu care a stabilit scorul final

„Mă bucur că am marcat, dar am marcat degeaba. Sper să marchez cât mai multe goluri pentru a o ajuta pe Dinamo să obţină cât mai multe victorii. Sunt fericit că l-am făcut fericit pe tatăl meu. E normal ca toată lumea să aibă aşteptări de la mine. Tata a fost un fotbalist foarte bun şi se aşteaptă lumea ca eu să-l depăşesc. Numai cu muncă multă se poate face asta“, a declarat Patrick Petre, pentru Dolce Sport, la interviurile de dupa meci.

Hagi: „Sper să aibă o carieră frumoasă, peste cea a tatălui său“

„Pentru mine, Patrick este o soluţie în acest moment şi va ajunge un fotbalist mare. Fiecare are şansa să joace, îmbucurător e faptul că jucătorii care au intrat şi-au făcut simţită prezenţa. Ăsta e un lucru pozitiv, dar din păcate rămâne rezultatul, care nu ne avantajează“, a spus şi Flavius Stoican despre fiul fostului său coechipier de la Dinamo. 

Nu doar tehnicianul „câinilor“ l-a lăudat pe Patrick Petre, ci şi Gică Hagi. „Îl felicit, bravo lui, e un copil bun. Sper să aibă o carieră frumoasă, peste cea a lui taică-său. E bine că avem încredere în tineri“, a comentat „Regele“.

Florentin Petre: „Mi-ar fi dat şi lacrimile, dar mi-a fost ruşine de oamenii din jur“

„Sunt foarte fericit pentru realizarea lui. Sper din toată inima să joace şi să reuşească. Am văzut că deja a declarat că e mai bun ca mine. E bine să aibă un moral bun. A fost crescut frumos, în spiritul fotbaliştilor. Are un tupeu bun şi sper să mă depăşească, să adune cât mai multe trofee. Am fost la stadion pentru că ştiam că e în lot, dar nu ştiam dacă va juca. Inima a avut un puls foarte ridicat la golul lui. Mi-ar fi dat şi lacrimile, dar mi-a fost ruşine de oamenii din jur“, a declarat Florentin Petre, tatăl lui Patrick, la DigiSport.

În vârstă de 38 de ani, Florentin Petre este considerat unul dintre jucătorii reprezentativi din istoria recentă a lui Dinamo. A debutat în tricoul „câinilor“ în urmă cu 20 de ani şi a evoluat, cu excepţia unui scurt împrumut la UTA, timp de 12 sezoane pentru gruparea din Ştefan cel Mare (1994-2006). 

 

Petre a fost şi internaţional român (53 de meciuri, 67 goluri), iar cu Dinamo a cucerit trei titluri (1999-2000, 2001-2002 şi 2003-2004), 4 Cupe şi o Supercupă a României. 

Patrick Petre are 17 ani, 5 luni şi 29 de zile, iar cu reuşita de vineri a devenit cel mai tânăr marcator din actualul sezon al Ligii I. Dinamovistul e urmat în acest top de Andrei Ivan (17 ani şi 10 luni, CSU Craiova), şi Alexandru Tudorie (18 ani şi 7 luni, Oţelul).

Citeşte şi 

Dinamo-Viitorul 2-3. Patrick Petre a marcat primul său gol în Liga 1, dar câinii n-au putut evita al treilea eşec consecutiv

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie