Patrick Mouratoglou, cucerit de pasiunea românilor: Mesaj formidabil scris pe Instagram

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După exact 4 luni de când şi-a început colaborarea cu Simona Halep (30 de ani), francezul şi-a văzut munca răsplătită, după victoria elevei sale, la Canadian Open.

Patrick Mouratoglou a antrenat-o pe Serena Williams, mai bine de un deceniu şi, pe scurt, a văzut cam tot ce era de văzut în tenisul de nivel înalt. 

Chiar şi aşa, susţinerea fantastică de care a avut parte Simona Halep, la Toronto, l-a impresionat pe francezul de 52 de ani. După victoria obţinută de „Simo“, în finala cu Beatriz Haddad Maia, prima pentru ea sub comanda lui Mouratoglou, acesta a scris un mesaj superb pe contul său de Instagram.

Ce a scris Patrick Mouratoglou?

*În primul rând, vreau să le mulţumesc călduros suporterilor fantastici români din Toronto care au jucat un rol atât de important în această săptămână încheiată cu succes de Simona. Niciodată n-am văzut o naţie care să-şi susţină atât de puternic campioana peste tot în lume.

*În al doilea rând, vreau să le mulţumesc oamenilor din echipa noastră care o ajută pe Simona să performeze, în fiecare zi.

*În al treilea rând, vreau să-i mulţumesc Simonei. Ai fost o luptătoare incredibilă toată săptămâna şi ne-ai demonstrat, încă o dată, de ce ai o carieră implacabilă. Încă o dată, e o onoare pentru mine să fiu lângă tine. 

*Acesta e primul nostru titlu împreună şi unul important. Cu 18 din primele 20 de jucătoare ale lumii pe tablou, înseamnă enorm... Şi ne face să ne dorim mai mult.

*De luni, vei reveni în Top 10 mondial. Un moment important. Felicitări!

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete