Patricia Ţig, revenirea anului în tenisul românesc: „Joc cu haine cumpărate de la H&M. Se poate şi fără Nike şi Adidas“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2017, Patricia Ţig urcase până pe locul 83 în lume. Apoi însă, a dispărut fără urme, iar în dreptul ei a stat scris mult timp „Jucătoare inactivă“. Acum, ea şi-a asigurat o urcare de 9.568 de locuri în următorul clasament WTA!

Patricia Ţig tocmai a dat una dintre cele mai mari lovituri ale carierei, trecând de Anastasija Sevastova (11 WTA), în optimile BRD Bucharest Open!

Vorbim despre primul turneu WTA pentru Ţig din 2017 încoace, unul în care a pornit din calificări, fără clasament WTA, şi care acum o regăseşte în sferturi, acolo unde va juca, astăzi (ora 18.00), cu Pliskova (92 WTA).

Indiferent de ce va face în sferturi, Ţig a câştigat deja enorm, dovedindu-şi că e gata de marile meciuri din circuitul feminin. Într-un interviu acordat pentru Cezara Paraschiv de la prosport.ro, sportiva de 24 de ani a vorbit despre greutăţile de care te loveşti, când eşti în subsolul clasamentului mondial şi n-ai expunerea media de care se bucură jucătoarele din Top 100.

Ce a spus Patricia Ţig?

*După ce am născut-o pe Sofia, a fost destul de greu în primele zile. Am reluat în aprilie turneele, am crezut că sunt pregătită, dar încă nu era. Am avut zece săptămâni în Cancun - am luat-o ca şi cum aş fi avut antrenamente şi meciuri de antrenament. Nu mai ştiam cum e să joci pe puncte. Mi-a luat câteva turnee ca să-mi intru în ritm. În primele turnee, am avut destule probleme, mici, dar care m-au afectat.

*Eu am avut sponsor de la 14 ani. Am avut la haine, la rachete. Evident, sponsorii aceia n-au rămas, contractele acelea n-au rămas. Nu poţi să-i învinovăţesc. Nu-i nimic. Ne descurcăm şi aşa. 

*Acum am haine de la H&M pe mine, nu mă deranjează lucurul ăsta. Nu-mi spun că, dacă n-am contract cu Nike sau cu Adidas, nu pot să joc. 

*Acum, e adevărat, n-am contract pentru haine, pe care le cumpăr eu. Am întrebat pe cineva dacă pot primi haine, pentru că e mai bine să nu ai stresul ăsta, să stau să comand de pe internet sau să merg prin magazine. Dar, dacă nu se întâmplă, nu va fi un capăt de ţară. Primesc, în schimb, rachete de la Tecnifibre.

*Mi-am dorit să fiu o mamă tânără. Modul meu de a gândi s-a schimbat. Aici, e meritul Sofiei (n.r. - fetiţa Patriciei), care e mai mult decât pot să exprim în cuvinte. S-a schimbat totul. Sofia şi cu Răzvan sunt nişte oameni care mi-au schimbat viaţa şi sunt mai presus de orice pentru mine. 

*Sofia înseamnă totul pentru mine. Nu pot să explic. Prezenţa Sofiei mă ajută mult, e o motivaţie incredibil de puternică. Nu pot să exprim în cuvinte. Eu, de acum nu mă pot compara absolut deloc cu eu, cea de dinainte. Mi s-a schimbat modul de a gândi, mi s-au schimbat priorităţile, dorinţa, motivaţia. Totul e altfel. 

*Simt că nu mai pun atâta presiune pe mine într-un meci, pentru că am şi alte priorităţi. Dacă se pierde un meci nu e capăt de ţară, nimeni nu moare. Important e ca Sofia să fie sănătoasă. Nu e o relaxare, ci un alt punct de vedere.

CLICK AICI PENTRU A CITI, INTEGRAL, INTERVIUL CU PATRICIA ŢIG

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani