Patimile „câinilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabi Torje (numărul 22) a centrat decisiv la golul care a adus trei puncte importante pentru Dinamo

Tricoul lui Hîldan nu este singurul care aduce lacrimi în ochii dinamoviştilor. Şi jocul de aseară i-a făcut pe fani să plângă, dar rezultatul a menţinut echipa pe podium. Echipa antrenată de Cornel Ţălnar a suferit în faţa unui adversar rămas în inferioritate numerică încă din minutul 30.

Clubul în care scandalul circulă mult mai repede decât mingea cu care joacă elevii lui Ţălnar a avut aseară meci. Pare greu de crezut, însă, între două certuri, dinamoviştii au mai avut timp şi de o partidă de fotbal. Nu foarte reuşită, ce-i drept, însă nu e bai, „câinii" punctează în altă parte.

În ratingurile televiziunilor, care adună numai gură-cască, pregătiţi să vadă cine pe cine de la Dinamo a mai înjurat. După ce săptămâna a început cu jignirile lui Turcu la adresa lui Dolha şi a continuat cu gestul cel puţin neinspirat al lui Badea de a cadorisi sponsorii cu tricoul lui Hîldan, aseară, fanii şi-au luat partea leului.

Meciul? Unul insipid! O bară a lui Andrei Cristea şi un „roşu" încasat de Buzean au fost singurele momente ale primei reprize pentru care spectatorii şi-au întors capul de la bannerele pe care erau înjuraţi conducătorii. Dar oricât de mult ar fi pătimit Dinamo în Vinerea Mare, victoria tot părea la îndemâna roş-albilor.

Fie din inerţia evoluţiilor chiar reuşite de dinaintea partidei cu Mediaşul, fie pentru că oaspeţii au ars Gazul de pomană şi s-au resemnat în zece oameni. Asta în timp ce „câinii" au tras cu dinţii de trei puncte, totuşi, programate. Am putea crede că oamenii lui Ţălnar au jucat cu evlavie în Vinerea Mare sau că unii dintre ei au fost storşi de energie după ce au plâns toată săptămâna după tricoul lui Hîldan, dar fotbalul nu este un joc pentru naivi.

O lecţie pe care medieşenii au învăţat-o pe pielea lor. Profesor? Marius Alexe, un tânăr cu capul pe umeri şi mingea pe frunte. Dinamo a fost salvat şi aseară de „puştiul-minune" şi rămâne în lupta pentru titlu.

1-0

Dinamo: Cr. Munteanu - Molinero, Scarlatache, D. Kone, Pulhac - Torje, N'Doye, Boştină (Mărgăritescu 79), Alexe (Ad. Cristea 75 ) - M. Niculae (Niculescu 82), An. Cristea.

Antrenor: Cornel Ţălnar

Gaz Metan Mediaş: Butcha - Hoban, Fl. Lazăr, Akaky, Buzean - Dudiţă (Markovici 32), Kubala (Eric 76), R. Zaharia, Al. Munteanu (Tartovaci 61) - Silvăşan, Liţu.

Antrenor: Cristi Pustai

Gol: Alexe 57

Eliminat: Buzean 30

Stadion „Dinamo": 1.500

Arbitru: Victor Berbecaru

Turcu ameninţă cu falimentul!

Relaţia dintre Vasile Turcu şi dinamovişti  pare mai aproape ca oricând de o ruptură. Patronul de la „RomConstruct" l-a jignit pe Dolha după meciul cu Urziceni, a fost contrat puternic de managerul sportiv, Florin Prunea, iar acum îşi cere banii cu care a creditat clubul, 2,1 milioane de euro, şi vrea să plece.

Dacă nu-şi va primi banii în două săptămâni, Turcu va cere insolvabilitatea clubului din „Ştefan cel Mare". Aproape sigur însă, termenul dat de Turcu nu va fi respectat. Motivul? Nicolae Badea plănuieşte să-i restituie omului de afaceri suma cu care acesta a creditat echipa în mai multe tranşe.

Război între fani şi acţionarii absenţi

Pentru prima dată în ultimii cinci, şase ani, la unul dintre meciurile lui Dinamo de acasă nu a asistat niciunul dintre acţionarii echipei! Nicolae Badea a lipsit pentru că a vrut să scape de înjurăturile fanilor după ce a folosit tricoul lui Hîldan în scopuri comerciale, Vasile Turcu este pe picior de plecare, iar Borcea a preferat să stea în vacanţă, în Austria. Suporterii n-au fost descurajaţi de absenţa celor din conducere şi i-au înjurat pe oficialii echipei 90 de minute.

Buzean, intrare ca la karate

În minutul 30, medieşenii au rămas cu un om mai puţin. Buzean a încercat să degajeze mingea, a luftat şi l-a lovit din greşeală cu piciorul în stomac pe Marius Niculae! Arbitrul Victor Berbecaru a luat decizia corectă de a-l elimina pe fotbalistul oaspeţilor. În minutul 40, Andrei Cristea a căzut teatral în careu la un contact cu un adversar, dar centralul a lăsat jocul să continue.

N'Doye ar putea reveni la Vaslui

Senegalezul lui Dinamo surprinde şi pe piaţa transferurilor. Patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a dezvăluit că N'Doye s-ar putea întoarce la formaţia moldavă la finalul acestui sezon. Mijlocaşului de 32 de ani îi expiră contractul cu roş-albii în vară şi încă n-a discutat cu Borcea prelungire acordului.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători