Paszkany: "Din punct de vedere tactic, CFR Cluj a fost de nota 9"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, miercuri seară, după victoria din meciul cu Sporting Braga, scor 2-0, că din punct de vedere tactic formaţia sa a jucat de nota 9.

"Este o bucurie foarte mare. Banii sunt ultimul lucru la care mă gândesc acum. Eu am spus dinainte că mergem la Braga să câştigăm, simţeam că putem să învingem. Din punct de vedere tactic, CFR Cluj a fost de nota 9. Mă bucur foarte mult pentru Bastos. Cele două goluri marcate la Braga îi vor da şi mai multă încredere. Este un jucător pe care trebuie să ştii să-l gestionezi, mulţi antrenor l-ar da afară. Până la urmă Bastos este un jucător complet care ştie să facă şi faza defensivă, iar în seara asta a şi marcat. Sper ca Sougou să-şi revină repede, anul acesta avem mult ghinion cu accidentările", a spus Paszkany la Digi Sport.

Campioana României, CFR Cluj, a debutat cu victorie în sezonul 2012/2013 al Ligii Campionilor, după ce a câştigat, cu scorul de 2-0 (2-0), meciul susţinut, miercuri seară, în deplasare, în compania formaţiei portugheze Sporting Braga, în grupa H a competiţiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bastos, în minutele 19 şi 34.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul