Pantilimon, pe locul 4 în topul celor mai puţin atractivi fotbalişti din Anglia. Francezul Giroud, cel mai sexy

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Pantilimon. FOTO: AP

La iniţiativa unei case de pariuri din Marea Britanie, 250 de femei din SUA, deloc familiare cu fotbalul (european) şi cu Premier League, au fost rugate să participe la un studiu. A rezultat un top al celor mai atractivi, dar şi mai puţin atractivi, jucători din Anglia, iar în el se găseşte şi românul Costel Pantilimon.

Cei de la Paddy Power au arătat unui număr de 250 de femei din SUA pozele a 300 de fotbalişti din prima ligă engleză (doi portari, cinci fundaşi, cinci mijlocaşi şi trei atacanţi pentru fiecare din cele 20 de echipe). 

Acestea au fost rugate acorde fiecărei poze câte o notă, doar din punct de vedere al atractivităţii fizice. 

Au rezultatul două topuri, unul al celor mai atractivi jucători, şi unul al celor mai puţin doriţi. 

Pe această listă a intrat şi Costel Pantilimon, portarul de la Sunderland, al patrulea cel mai „urât“ fotbalist, în viziunea femeilor din SUA care au participat la studiu. 

Primul, la acest capitol, a ieşit Aly Cissokho (Aston Villa), iar la polul opus s-a aflat francezul Oliver Girou. Atacantul lui Arsenal s-a ales şi cu un premiu, o oglindă pe care era scris cu ruj titlul de „cel mai atractiv jucător din Premier League“.

Oliver Giroud. FOTO: AP

Cei mai atractivi jucători din Premier League

1. Oliver Giroud (Arsenal)

2. Santiago Vergini (Sunderland)

3. Matty James (Leicester City)

4. Paul Konchesky (Leicester City)

5. Jason Shackell (Burnley)

6. Erik Pieters (Stoke City)

7. Morgan Schneiderlin (Southampton)

8. Nacer Chadli (Tottenham)

9. Ciaran Clark (Aston Villa)

10. Ben Foster (West Bromwich Albion)

   

Aly Cissokho. FOTO: http://www.avfc.co.uk

Cel mai puţin atractivi fotbalişti din Premier League

1. Aly Cissokho (Aston Villa)

2. Ángel Di María (Manchester United)

3. Marvin Emnes (Swansey City)

4. Costel Pantilimon (Sunderland)

5. Cheick Tioté (Newcastle United)

6. Mario Balotelli (Liverpool)

7. Marouane Chamakh (Crystal Palace)

8. Joelon Lescott (Manchester City)

9. Gerhard Tremmel (Swansey City)

10. Sadio Mané (Southampton)

Citeşte şi 

Etapa înfrângerilor pentru românii din Premier League

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată