Panică în Anglia: Avem oameni care nu-şi mai doresc revenirea la normal. „Ne e frică!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergio Aguero e cel mai important jucător care a vorbit, răspicat, despre frica de a reveni pe teren

Ni se spune, din ce în ce mai apăsat, mai ales de către medici, că trebuie să învăţăm să convieţuim cu noul coronavirus, mai ales că există o posibilitate reală de a nu avea vreodată un vaccin pentru el!

Uşor de zis, greu de făcut. Mai ales după două luni, în care relatările apocaliptice ale presei au creat panică printre oameni. Iar fotbaliştii sunt şi ei cuprinşi de o frică teribilă. Mai ales acum, când se anunţă planuri de revenire pe teren. 

În Anglia, proiectul denumit „Restart“ vizează continuarea actualului sezon, suspendat în luna martie. Doar că, potrivit jurnaliştilor de la „Daily Mail“, se estimează că aproximativ 50 de jucători pot „frâna“ acest proiect, prin refuzul lor de a juca! Presa britanică relatează la unison faptul că cel puţin doi - trei jucători de la fiecare echipă s-ar opune, în acest moment, continuării sezonului 2019-2020. Iar printre aceştia se numără şi jucători importanţi, precum atacantul lui Manchester City, Sergio Aguero, dar şi Manuel Lanzini, de la West Ham.

„Majoritatea jucătorilor sunt speriaţi pentru că au copii, au familie. Şi eu sunt speriat, dar eu stau acasă cu prietena mea şi nu pot infecta alţi oameni în afară de ea. Ni se spune că sunt mulţi asimptomatici, care îi pot îmbolnăvi pe alţii. De aceea, stau acasă. Poate că am virusul şi nici măcar nu ştiu. Sper să apară un vaccin, cât de curând, şi să încheie această situaţie“, a spus Aguero. Din păcate pentru atacantul argentinian, cea mai optimistă estimare e că un vaccin, dacă va fi găsit, va apărea abia peste un an şi jumătate.

Până atunci, fotbalul britanic va relua antrenamentele la 18 mai şi, dacă proiectul „Restart“ va fi implementat cu succes, meciurile din Premier League ar trebui să reînceapă după 12 iunie. Englezii sunt şi presaţi de timp, având în vedere faptul că UEFA a stabilit data de 25 mai, ca termen pentru deciderea modalităţii de încheiere a competiţiilor naţionale.

Germania reîncepe în weekend, dar are o echipă în carantină!

Într-un moment în care Olanda, Belgia şi Franţa şi-au încheiat definitiv competiţiile fotbalistice interne, anunţând revenirea partidelor, cu sezonul 2020-2021, în august şi în septembrie, Germania a luat o decizie curajoasă, dătătoare de speranţe. Nemţii vor relua partidele din primele două ligi, începând cu data de 16 mai. Doar că deja a apărut o problemă majoră: echipa Dynamo Dresda, aflată în subsolul clasamentului, în eşalonul secund, a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile, având doi jucători pozitivi, după testele efectuate. „Din cauza măsurilor de carantinare, echipa nu va putea juca meciul din etapa cu numărul 26, în deplasare, împotriva celor de la Hannover, programat pentru 17 mai“, se arată în comunicatul emis de oficialii lui Dynamo Dresda.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție