Pandurii – Chiajna 2-1. Gorjenii urcă pe locul doi, la opt puncte de Steaua!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pandurii Târgu JIu a obţinut a doua victorie consecutivă în Liga I

Pandurii pare a fi singura echipă capabilă să ţină, cât de cât, pasul cu formaţia lui Reghecampf. Gorjenii au obţinut a doua victorie consecutivă şi au depăşit în clasament Astra.

Chiajna a deschis scorul chiar în minutul 2, prin brazilianul Wellington, iar apoi a urmat o serie de ocazii la poarta echipei lui Ilie Stan, gazdele reuşind egalarea abia în minutul 40. Iar atunci cu ajutorul portarului Niţă, cel despre care s-a scris că ar fi în atenţia Stelei pentru a-l înlocui pe viitor pe Tătăruşanu. Voiculeţ a prins un şut de la 35 de metri, mingea a prins pământul, iar Niţă a avut o intervenţie caraghioasă, sărind pe lângă balon.
Maxim şi-a adus echipa în avantaj, în minutul 67, iar gazdele puteau majora imediat scorul, dacă arbitrul Dragoş Istrate ar fi acordat penalty la un fault în careul Chiajnei, pe care însă centralul l-a mutat în afara suprafeţei de 16 metri.
Daniel Stan, roşu la două minute după ce a intrat
Lucrurile s-au simplificat apoi pentru gorjeni în momentul în care oaspeţii au rămas în zece jucători după ce Daniel Stan a fost eliminat la doar două minute după ce intrase pe teren, în urma unui fault dur.

Pandurii – Chiajna 2-1
Pandurii: Mingote - Unguruşan, Viera, Mamele, Al. Vlad - Voiculeţ, Nistor, Răduţ (Boutadjine 88) – Maxim (Băcilă 81), Lemnaru, C. Cristea. Antrenor: Petre Grigoraş
Concordia Chiajna: Fl. Niţă - V. Creţu, Leca, Fl. Ilie (D. Stan 71), Belu – Bambara (Popovici 46), Belica, Serediuc, S. Pană, Purece – Wellington (Ibrici 82). Antrenor: Ilie Stan
Goluri: Voiculeţ 40, Maxim 67 / Wellington 2
Eliminat: Daniel Stan (73)
Arbitru: Dragoş Istrate
 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi