Pandemia a născut o situaţie explozivă în România: „Decizia e una josnică!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandemia ne-a dat vieţile peste cap şi a forţat luarea unor hotărâri cu care mulţi nu sunt de acord, deoarece planurile lor au fost date peste cap.

La cum decurg lucrurile, treptat, Federaţia Română de Handbal o depăşeşte pe cea de fotbal, la capitolul subiectelor controversate!

Iar asta pentru că, mai nou, orice decizie luată de FRH e atacată vehement. Ultima dintre ele, şi anume suspendarea definitivă a acestui sezon competiţional şi neacordarea titlului, aşa cum s-a întâmplat şi în multe alte ţări europene, a dat naştere la reacţii virulente. Cei mai furioşi au fost cei de la Dinamo, la masculin, şi cei de la CSM Bucureşti, la fete.

La Dinamo, campioana ultimelor patru ediţii din Liga Zimbrilor, supărarea ţine de faptul că echipa a fost privată de şansa câştigării celui de al 5-lea titlu consecutiv. În momentul opririi meciurilor, Dinamo era pe primul loc, la cinci puncte de Potaissa Turda, ocupanta locului secund. În plus, anularea acestui sezon a fost o a doua lovitură încasată de „dulăi“, care au fost scoşi şi din Liga Campionilor, fără înfrângere, după ce Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a hotărât comprimarea competiţiei, prin renunţarea la faza optimilor.

„E un pumn de KO, primit în plină figură. Nici nu mai ai ce comenta. Dacă ar fi fost o luptă strânsă, ai fi zis. Dar Dinamo chiar a arătat că domină handbalul românesc. Acum, trebuie să facem cerere, ca să ni se dea un wild-card, pentru a ajunge în Liga Campionilor. Oricum, cu tot respectul, Dinamo poate fi considerată campioana acestei ediţii“, a spus căpitanul Dan Savenco, pentru gsp.ro. Iar antrenorul Ştefan Constantin a mers chiar mai departe şi, într-o intervenţie la Digi Sport, a vorbit despre un complot al federaţiei împotriva roş-albilor!

„E o decizie incorectă şi total împotriva clubului Dinamo. Se ştie că, în ultima perioadă, a fost o luptă între FRH şi conducerea clubului nostru“, a explicat Ştefan Constantin.

Gabi Szabo ameninţă federaţia!

Şi la feminin a existat un val de reacţii dure, însă din partea celor de la CSM Bucureşti. Pentru al doilea sezon consecutiv, „tigroaicele“ au terminat pe locul 2, după SCM Râmnicu Vâlcea. Şi acum, la fel ca Dinamo, trebuie să aştepte un eventual wild-card, pentru a prinde Liga Campionilor.

„Nu voi lăsa o astfel de decizie să-mi afecteze conduita şi crezurile, indiferent de josnicia ei, dar, din păcate, am puterea să recunosc că nu sunt atât de surprins. Ce trist e să mă întreb totuşi: de ce nu eşti surprins? Fetelor şi staffului meu, vă spun, ca şi până acum: Jos pălăria! Vă mulţumesc! Pentru mine sunteţi campioni!“, a scris antrenorul Adrian Vasile, pe Facebook.

După decizia FRH, coordonatorul secţiei de handbal a clubului CSM Bucureşti, Vlad Enăchescu, şi-a dat demisia, iar Gabriela Szabo, directorul general al grupării, a ameninţat federaţia! „E greu de înțeles după ce criterii s-a ghidat FRH. A ignorat nu doar regulamentele competiției pe care o guvernează, ci și fair-play-ul, ce ar trebui să caracterizeze activitatea sa, ca for suprem al handbalului românesc. CSM își rezervă dreptul de a ataca, prin orice mijloace, hotărârea prin care a fost stabilită ierarhia sezonului 2019-2020, în Liga Florilor“, a scris Szabo, pe reţelele de socializare.

Am fi vrut ca altfel să fie tranşat acest campionat, dar termenul limită impus de EHF ne-a lăsat fără prea multe opţiuni şi a trebuit să ajungem la un compromis de acest gen. Alexandru Dedu preşedinte FRH   

A căzut „Legea Dedu“: Vor fi opt străini pe foaia de joc

După şedinţa Consiliului de Administraţie al FRH, organizată prin videoconferinţă, a căzut „Legea Dedu“, prin care preşedintele federaţiei, Alexandru Dedu, îşi dorea limitarea numărului de jucători extracomunitari la doar trei, pentru formaţiile din întrecerea masculină. S-au supus votului mai multe variante şi, în final, a fost adoptată cea propusă de Gheorghe Tadici. Astfel, echipele pot trece pe foaia de joc maxim opt jucători străini, dintre care cinci pot fi pe teren, în acelaşi timp. Dintre românii trecuţi pe foaie, doi trebuie să fie sub 23 de ani. 

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie