Ovidiu Haţegan va arbitra duminică partida dintre Polonia şi Irlanda de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Haţegan

România revine în elita arbitrajului european, după 28 de ani de absenţă, prin prezenţa lui Ovidiu Haţegan la turneul final.

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru meciul Polonia - Irlanda de Nord, programat duminică, la ora 19.00, la Nisa, în grupa C de la Campionatul European din Franţa.Haţegan este primul central român prezent la Euro după o pauză de 28 de ani. La Euro 1988, timişoreanul Ioan Igna a condus una dintre semifinale, RFG – Olanda 1-2. Înaintea sa însă, în 1980, Nicolae Rainea a oficiat chiar la finala competiţiei, RFG – Belgia 2-1. Ultima prezenţă a unui reprezentant al arbitrajului românesc la un Campionat European s-a consemnat în urmă cu 16 ani, la EURO 2000, când asistentul Nicolae Grigorescu a oficiat la turneul final din Belgia şi Olanda.
Ovidiu Haţegan (36 de ani) este singurul arbitru român din categoria Elite, cea mai înaltă din arbitraj, în care a fost promovat anul trecut. Haţegan s-a apucat de arbitraj la 15 ani şi a urcat treaptă cu treaptă, ajungând acum să arbitreze meciuri în Liga Campionilor şi în Liga Europa.  În 2006 a ajuns în lotul A, iar în 2008 a intrat pe lista FIFA. El este de meserie medic, având şi un doctorat în medicină, iar acum predă la Universitatea “Vasile Goldiş” din Arad. “Nu s-a pus problema să lucrez într-un spital din cuaz programului pe care îl am”, a precizat arbitrul. La nivel interţări, cea mai înaltă bornă pe care a atins-o este Campionatul Mondial Under 20, din Noua Zeelandă, unde a oficiat la o semifinală.
Anul acesta, Ovidiu Haţegan a arbitrat pentru prima dată ţi în fazele superioare ale Ligii Campionilor, fiind prezent la partida Manchester City – Dinamo Kiev, din optimi. Alături de el, în Franţa, vor fi prezenţi asistenţii săi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, adiţionalii Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu şi rezerva Robert Ghinguleac.
Anul 2016 pare să fie cel mai bun in cariera lui Ovidiu Haţegan, care a fost cooptat şi în lotul pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, acolo unde vor fi chemaţi doar cinci arbitri din Europa.

Cei 18 arbitri de la Euro

Martin Atkinson (Anglia) – 45 ani
Felix Brych (Germania) – 40 ani
Cuneyt Cakir (Turcia) – 39 ani
Mark Clattenburg (Anglia) – 41 ani
William Collum (Scoţia) – 37 ani
Jonas Eriksson (Suedia) – 42 ani
Ovidiu Haţegan (România) – 36 ani
Serghei Karasev (Rusia) – 36 ani
Viktor Kassai (Ungaria) – 40 ani
Pavel Kralovec (Cehia) – 38 ani
Bjorn Kuipers (Olanda) – 43 ani
Szymon Marciniak (Polonia) – 35 ani
Milorad Mazic (Serbia) – 43 ani
Svein Moen (Norvegia) – 37 ani
Nicola Rizzoli (Italia) – 44 ani
Damir Skomina (Slovenia) – 37 ani
Clement Turpin (Franţa) – 34 ani
Carlos Velasco Carballo (Spania) – 45 ani

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul