Osaka, umilită în primul set, dar calificată în turul II la French Open: Liderul mondial, meci teribil la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naomi Osaka (1 WTA) şi-a început parcursul la French Open 2019, însă, dacă va continua să joace la fel ca astăzi, probabil, în curând, va fi în drum spre aeroport.

Naomi Osaka a câştigat ultimele două turnee de Grand Slam din tenisul feminin, US Open 2018 şi Australian Open 2019, dar, dacă vrea să facă „tripla“ la Paris, are nevoie de o îmbunătăţire radicală a jocului!

Chiar dacă a venit la Roland Garros după 7 victorii şi un singur eşec pe zgură în 2019, astăzi, japoneza de 21 de ani a făcut un meci mult sub aşteptări. De fapt, în primul set, a fost o catastrofă!

Schmiedlova (90 WTA), o slovacă de 24 de ani, a dat de pământ cu liderul mondial în doar 22 de minute: 6-0!

Setul doi a fost demenţial: Osaka s-a dus la 3-0, dar Schmiedlova a egalat: 3-3. Au urmat două game-uri pe serviciu (4-4), după care publicul a fost ţinut cu sufletul la gură! La 4-4, Osaka şi-a pierdut serviciul, iar Schmiedlova a servit pentru meci. Doar că Osaka a făcut, imediat, re-break, relativ uşor, la 15. La 5-5 însă, Osaka şi-a pierdut, din nou, serviciul, aşa că adversara ei a avut o nouă şansă de calificare pe serviciul propriu. Osaka a rezistat însă şi, într-un game nebun, nu i-a dat lui Schmiedlova nicio minge de meci! În schimb, japoneza a fructificat a patra minge de break şi a forţat intrarea în tiebreak. Aici, Osaka s-a impus lejer: 7-4.

În decisiv, liderul mondial şi-a găsit ritmul şi a spulberat-o pe Schmiedlova: 6-1.

În turul II, Osaka va juca împotriva lui Azarenka (43 WTA).

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte