OPINIE „Reghe“ şi „Satana“ sau cum ajung nesimţirea şi aroganţa şi în Orient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luat peste picior la noi, fotbalul arab a făcut un mare bine fotbalului românesc, în doar câteva luni: i-a luat pe Reghecampf şi pe Piţurcă.

Doi antrenori cu stiluri diametral opuse, dar care au ceva în comun: o aroganţă vecină cu nesimţirea. Din această cauză, nici şi-au dat seama de un lucru esenţial: când ajungi într-un mediu nou, tu trebuie să te adaptezi la el, nu sistemul la tine.

Reghecampf e deja de şase luni în Arabia Saudită, însă nu s-a prins că în fotbalul din Orient meciurile cele mai grele sunt cele în care echipa ta porneşte ca marea favorită. Exact ca în  „dubla“ cu Western Sydney. Înaintea unor astfel de meciuri, cea mai mare provocare e să-i responsabilizezi pe jucătorii locali, care au carenţe mari în ceea ce priveşte mentalitatea. Pur şi simplu, nu se mai concentrează, în sinea lor sunt convinşi că jocul e câştigat dinainte. 

Ce a făcut Reghecampf înaintea returului cu Western Sydney? A făcut circ la conferinţă, îmbrăcându-se în haine de arab. Ce mesaj le transmiţi tu, ca antrenor, elevilor tăi, când te maimuţăreşti în halul ăsta, înaintea meciului decisiv din finala Ligii Campionilor? Şi când aţi mai auzit vreun antrenor cu decenţă să zică despre echipa adversă: „Sper că va rămâne una mică“. 

Reghecampf şi suporterii lui fanatici vor zice mult timp de acum încolo că arbitrajul a fost de vină pentru eşecul din finala Ligii Campionilor. E şi asta o variantă a realităţii. Alta e că în peste 180 de minute de joc, Al-Hilal, o echipă incomparabilă cu Western Sydney, ca buget şi ca lot, n-a fost în stare să bage mingea în poartă. Şi o altă realitate: în ultimele patru meciuri, echipa lui Reghecampf are trei înfrângeri, un egal şi un singur gol marcat.

Dacă primul mare rateu din aventura arabă a lui „Reghe“ a venit după o jumătate de an, în schimb, Piţurcă are mari şanse să fie acasă într-un interval de timp mult mai scurt. Fostul selecţioner nu vorbeşte nicio limbă străină, dar măcar putea să-l roage pe cineva să-i „traducă“ ce înseamnă Mohammad Noor la Al-Ittihad. Să-l excluzi din lot pe căpitanul de 36 de ani al echipei (care e din 1993 acolo!), la nici o săptămână după ce ai ajuns la club, e ca şi cum în sezonul 1989-1990, un antrenor anonim olandez, Mark Wotte să zicem, ar fi aterizat la Universitatea Craiova şi l-ar fi dat afară pe Gică Popescu.

Un alt fost selecţioner, după a doua sa experienţă în Orient, mi-a zis: „Arabii te umplu de bani, ca străin, dar se şi descotorosesc de tine imediat, dacă vor fi nevoiţi să aleagă între tine şi unul de-al lor. Şeicul care conduce clubul, dacă ar avea de ales între mine şi calul lui, cu siguranţă, ar alege calul“. 

Oare între Victor Piţurcă şi Mohammad Noor ce vor alege arabii?

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort