Ons Jabeur a fost eliminată în primul tur al Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ons Jabeur

Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost eliminată în primul tur al turneului de la Roland Garros.

 Ea a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 7-5, de poloneza Magda Linette, locul 2 WTA, după două ore şi 28 de minute de joc.

Jabeur a condus cu scorul de 6-3, 4-3, 40-0 pe serviciul polonezei, dar nu a reuşit break-ul şi Linette a dus setul în tie-break, pe care l-a câştigat.

În decisiv, jucătoarea tunisiană a avut 40-0 pe propriul serviciu, la scorul de 5-6, dar a comis erori încredibile din poziţii ideale, pierzând cinci puncte la rând şi meciul.

Linette va evolua în manşa a doua cu italianca Martina Trevisan, locul 59 WTA, sau cu britanica Harriet Dart, locul 111 WTA.

Ons Jabeur nu era pe partea de tablou a Simonei Halep, astfel că ar fi putut să o întâlnească pe jucătoarea română abia în finală.

Într-un meci de pe tabloul masculin, austriacul Dominic Thiem, locul 194 ATP, dar fost numărul 3 mondial şi finalist în 2018 şi 2019 la Paris, a fost întrecut, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-4, de bolivianul Hugo Dellien, locul 87 ATP, după un meci de două ore.

Dellien va evolua în turul al doilea cu portughezul Nuno Borges, locul 126 ATP, venit din calificări, sau cu rusul Karen Haceanov, lcoul 24 ATP.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul