Omul fără picioare aleargă la Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oscar Pistorius a fost anunţat în lotul Africii de Sud pentru competiţia de la Daegu. Sud-africanul va fi primul om care va alerga la un Mondial cu proteze din fibră de carbon. El şi-a făcut baremul în proba de 400 de metri şi pentru Jocurile Olimpice de la Londra.

Oscar Pistorius (25 de ani)reprezintă dovada că sportul poate canaliza energiile într-un sens pozitiv.În urmă cu mai bine de patru ani, atletul a impresionat întreaga lume prin voinţa sa. Născut la Pretoria, în 22 noiembrie 1986, el a rămas fără picioare pe când avea 11 ani (s-a născut fără peroneu). Fireşte că pentru un copil, şocul a fost dur. Pistorius nu s-a lăsat învins de soartă. Sprijinit de părinţi, de alţi oameni cu suflet, el s-a ridicat de pe scaunul cu rotile pe care fusese condamnat să trăiască. Cu ajutorul unor proteze speciale - costă peste 20.000 de euro -, confecţionate din fibre de carbon, el a reînvăţat nu numai să meargă, ci şi să alerge pe stadion! N-a fost deloc simplu.

Pistorius se urnea greu şi avea probleme în a negocia virajele. Ca orice campion, sud-afri­canul a reuşit prin antrenamente să-şi amelioreze tehnica, iar performanţele nu au întârziat să apară. În 2004, a participat la Jocurile Paralimpice de la Atena, câştigând finala la 200 de metri deşi a căzut în calificări. Ambiţiile celui supranumit „Atletul cu lame" s-au mărit, iar după trei ani a dorit să-şi încerce forţele în competiţiile atletice ale oamenilor normali.

Acuzat că e avantajat de proteze

A ratat calificarea la CM de la Osaka, însă a ocupat locul 2 în finala B a probei de 400 de metri a reuniunii de Golden Gala de la Roma. Această cursă a stârnit o polemică, unii considerând că protezele îi creează un avantaj faţă de ceilalţi sportivi! Elogiat pe de o parte, acuzat în aceeaşi măsură, sud-africanul a continuat să alerge.

„Protezele mele sunt de om bogat? Nicidecum! Sunt ale unui om care este în serviciul persoanelor cu handicap", a mărturisit el. Luna trecută, la Lignano, Pistorius a reuşit să-şi amelioreze recordul personal la 400 de metri. Timpul obţinut (45,07 de secunde) i-a permis să stabilească două premiere: s-a calificat la Mondialele de la Daegu (27 august - 4 septembrie) şi şi-a făcut baremul pentru Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor.

"Handicap înseamnă pentru mine ceva ce nu poţi face. Or, după mine, nu este nimic ce nu poţi face!"
Oscar Pistorius
atlet

Interzis de IAAF, reabilitat de TAS

În 2007, Pistorius s-a aliniat la startul probei de 400 de metri la Roma, la Golden Gala. Concurând alături de sportivi valizi, sud-africanul a intrat doar în finala B, unde a reuşit să termine pe locul 2. Rezultatul acestui sportiv cu proteze i-a uimit pe unii, dar a şi deranjat. Avalanşa de reacţii a obligat forul atletic mondial să deschidă o anchetă. IAAF a cerut televiziunii italiene să nu difuzeze cursa afară, iar o comisie de specialişti a făcut o analiză tehnică. În ianuarie 2008, a fost prezentat un raport semnat de Gert-Peter Bruggeman.

 Profesor la Universitatea de Sport din Köln. Acesta a ajuns la concluzia că protezele din fibre de carbon îi dădeau lui Pistorius un avantaj faţă de ceilalţi concurenţi. „Este evident că un atlet care utilizează această proteză poate alerga cu aceeaşi viteză, însă cu un consum mai mic de energie decât ceilalţi", a spus Bruggman.

În consecinţă, IAAF i-a interzis lui Pistorius să participe, în cazul în care îşi făcea baremul, la Jocurile Olimpice de la Beijing. S-a invocat regula prin care se interzicea „utilizarea tuturor dispozitivelor tehnice care să confere un avantaj atleţilor". Judecat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, recursul i-a dat dreptate atletului. Aşa că el a fost repus în drepturi, însă a ratat „la mustaţă" calificarea la cea mai importantă competiţie polisportivă din lume.

A alunecat şi a fost descalificat

Lui Oscar Pistorius nu-i este deloc simplu să alerge cu proteze la picioare. În 2007, de pildă, la reuniunea atletică de la Sheffield, el a fost descalificat pentru că, din cauza ploii, a ieşit de pe culoarul său, lucru interzis de regulament. În alte curse, el s-a dezechilibrat şi a căzut. „Nu mă mai tem de moarte! Viaţa m-a încercat prea mult şi prea des", a declarat el.

Acuzat că a agresat o femeie

Viaţa lui Oscar Pistorius seamănă cu un scenariu de film. Acum doi ani, el s-a răsturnat cu barca şi, cum nu putea să înoate, a ajuns la spital în comă. În acelaşi an, a fost reţinut de Poliţia din Silver Lake şi acuzat de agresiune de către o tânără care fusese la o petrecere dată de el. Ulterior, cazul său a fost închis.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare