Ogăraru i-a antrenat pe copiii de la Şcoala de Fotbal a lui Neşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ogăraru (primul din stânga) s-a fotografiat cu micuţii fotbalişti de la Şcoala lui Neşu

Fundaşul dreapta de 32 de ani, care e liber de contract în prezent şi se antrenează cu foştii săi colegi de la Ajax, le-a făcut o vizită micuţilor fotbalişti de la fundaţia celui mai bun prieten al său.

În vârstă de 32 de ani, George Ogăraru e deocamdată fără echipă după ce în vară s-a despărţit de gruparea elveţiană FC Sion. Astfel, fostul fundaş dreapta al Stelei are timp să stea în această perioadă lângă cel mai bun prieten al său, Mihăiţă Neşu, imobilizat de un an şi jumătate în scaun cu rotile. De altfel, Ogăraru ocupă postul de vice-preşedinte al Fundaţiei lui Neşu, luându-şi în serios rolul.

Zilele trecute, “Ogă” s-a deplasat la Utrecht pentru a le face o vizită puştilor de la Şcoala de Fotbal care funcţionează în paralel cu Fundaţia. Aici, Ogăraru s-a întâlnit cu echipa de copii sub 12 ani care poartă numele “MNF”, adică “Mihăiţă Neşu Foundation”.

Micuţii olandezi au avut în acest mod ocazia de a asculta sfaturile lui Ogăraru, un jucător foarte cunoscut şi apreciat în Ţara Lalelelor, el evoluând pentru Ajax Amsterdam în perioada 2006-2010.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort