Octavian Bellu, despre obiectivele gimnasticii româneşti în 2015. Larisa Iordache, marea absentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Bellu, antrenorul lotului naţional de gimnastică feminină FOTO Alexandru Hojda/Mediafax

În calitate de antrenor coordonator al lotului olimpic feminin de gimnastică, Octavian Bellu a vorbit despre obiectivele echipei la competiţiile din 2015.

După ce a săptămâna aceasta a aniversat 64 de ani, Octavian Bellu a discutat cu cei de la Mediafax despre aşteptările pe care le are de la competiţiile sportive.
„Nu vreau să par relaxat, dar nici să spun că sunt în panică, sunt obişnuit cu astfel de ani complicaţi, vom avea patru concursuri de obiectiv, Campionatele Europene, prima ediţie a Jocurilor Europene, Campionatele Mondiale, iar la junioare, Festivalul European“, a început atrenorul.

...despre Campionatele Europene: „Sunt individuale, vor merge fetele care au ceva de spus acolo, sper să ne comportăm, ca de obicei, onorabil. Apoi, tot pentru senioare, va fi această primă ediţie a Jocurilor Europene, un concurs în premieră la care se întâlnesc sporturi olimpice şi non-olimpice. Vom încerca în funcţie de strategia pentru Mondiale să ne prezentăm cu fete care să facă o figură frumoasă acolo“.

...despre Larisa Iordache: „Nu putem risca nimic în privinţa examenelor Larisei, întrucât anul viitor sunt Jocurile Olimpice, deci orice încercare de a muta bacalaureatul ei ne-ar crea mari probleme. Nu ne permitem nici măcar să facem propunerea de a amâna, e viitorul ei, mai face sport 1-2, poate cinci ani, dar după aceea nu vrem să avem regretul că nu am lăsat-o să susţină la timp examenele. Astfel, cel mai probabil vom trimite la Jocurile Europene trei fete, din care două vor conta, însă repet, gândul nostru va fi la Mondiale. Nu poţi forţa pe nimeni să fie în vârf de formă atunci, trebuie să facem faţă competiţiei, dar fără forţare“.

...despre Campionatele Mondiale: „Sunt importante mai ales pentru că sunt calificante la Jocurile Olimpice. Am mai trecut o dată printr-o situaţie alarmantă, anul trecut, când am fost aproape de locul 8, dar acum e clar că nu-ţi mai poţi permite niciun fel de slăbiciune. Faţă de Mondialele de anul trecut, cu 24 de echipe calificate, acum se califică doar opt mai departe, adică la JO din 2016, iar pentru celelalte echipe se va organiza un turneu preolimpic în ianuarie 2016. Nu vreau să mă gândesc la aşa ceva pentru echipa României, am un optimism rezervat şi sper să nu avem probleme de calificare“.

...despre Jocurile Olimpice: „Problema mea este ca fetele să fie sănătoase, în aşa fel încât să impună o poziţie şi o formă care să ne dea speranţe pentru Jocurile Olimpice. Mă refer la Larisa Iordache şi Diana Bulimar, dar şi la celelalte fete, fără să dau nume, care vor prinde echipa, pentru că fiecare doreşte să ajungă la Mondiale şi Jocuri Olimpice. De aceea, esenţial în această formulă a pregătirii e starea de sănătate, care încă ne creează probleme, pentru că dincolo de efortul zilnic, fetele au antecedente care se acutizează“.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată