O nouă controversă la Cupa Mondială al Cluburilor. Un jucător ratează turneul pentru că SUA nu i-a acordat viză

0
Publicat:

După ce clubul mexican Leon a fost exclus de la Cupa Mondială a Cluburilor (14 iunie - 13 iulie) pentru că avea în spate aceeași societate cu o altă echipă calificată, Pachuca, fiind înlocuit cu Los Angeles FC, o nouă controversă se iscă la competiția americană.

Ayrton Costa nu a fost lăsat să intre în SUA din cauza problemelor cu legea. Foto X

Fundaşul argentinian Ayrton Costa, de la Boca Juniors, va rata Cupa Mondială a Cluburilor (14 iunie - 13 iulie) după ce i s-a refuzat viza de intrare în Statele Unite din cauza unei plângeri penale împotriva sa în țara natală, a confirmat joi clubul sud-american de fotbal, conform Agerpres.

Jucătorul a fost condamnat în Argentina

În 2023, Costa a acceptat o sentinţă cu probaţiune, pentru a evita procesul pentru un jaf agravant în 2018, iar oficialii americani susţin că jucătorul este încă în perioada de probaţiune. Condamnările penale sunt motive de inadmisibilitate în Statele Unite. Decizia vine pe fondul unei represiuni mai ample a administraţiei Trump privind emiterea de vize pentru unii vizitatori şi studenţi.

”Putem confirma că Ayrton Costa va rata Cupa Mondială a Cluburilor cu Boca”, a declarat un purtător de cuvânt al clubului pentru Reuters. ”Fundaşul trebuia să călătorească miercuri seara... dar nu a obţinut viza”, a mai precizat acesta.

Boca debutează luni contra lui Benfica Lisabona (Miami) la Cupa Mondială a Cluburilor, înainte de a mai juca în Grupa C cu Bayern Munchen (21 iunie) şi Auckland City FC (24 iunie).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort