O legendă a boxului şochează la 61 de ani. Urmează calea medicală pentru a deveni femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frank Maloney, fost boxer şi manager al boxerului FOTO PA

Frank Maloney, fost manager al boxerului britanic Lenox Lewis, urmează un tratament pentru a deveni femeie, aşa cum susţine că s-a simţit mereu a fi.

„Nu m-am născut în corpul potrivit şi am ştiut întotdeauna că sunt o femeie. Eroarea de la naştere se corectează acum pe cale mediaclă. Am un creier feminin. Am ştiut că sunt diferit din momentul în care am putut să mă compar cu alţi copii. Am fost gelos pe fete“, a declarat Frank Maloney, care doreşte să se numească de acum înainte Kellie. 

Conştient de impactul social pe care-l va avea schimbarea sa, Maloney s-a frământat multă vreme pe această temă: „Nu mai suport să trăiesc în umbră. Aş fi fost mort dacă aş fi continuat să trăiesc cu această povară. Mi-am spus că poate într-o zi voi putea câştiga suficienţi bani pentru a dispărea şi trăi o viaţă nouă, departe, ca femeie şi că nimeni nu-mi va acorda atenţie“.

Maloney, fost candidat la primăria Londrei, are două fete din tot atâtea căsătorii şi urmeză un tratament hormonal de doi ani, pentru a deveni femeie. Omul surprizelor, fostul boxer a afirmat, atunci când s-a pus problema, că nu va merge în campanie electorală într-un cartier unde trăiesc mulţi homosexuali: „Nu sunt homofob, dar cred că este important ca în public să ai o viaţă conformă cu morala. Sunt pentru valorile familiei tradiţionale şi pentru viaţa de familie. Sunt împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex“, conchide cel care-şi dorea în tinereţe să devină preot catolic.

Cine este Vitali Klitschko, primul primar al Kievului ales după conflictele din Ucraina

Omul numărul 1 din boxul mondial, implicat într-un scandal sexual. A lăsat gravidă o cunoscută cântăreaţă

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”