O echipă din puternicul campionat de baschet al Spaniei va avea un „scouter“ român pentru Europa de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Georgescu, un nume familiar pentru fanii români ai baschetului, după ce a avut funcţii de conducere în cel mai de succes proiect din baschetul autohton de după Revoluţie - Asesoft Ploieşti, dar şi la Steaua-CSM EximBank sau, în prezent, la CSU Sibiu, a anunţat, joi, că începe o colaborare cu echipa Real Bettis, din primul eşalon al baschetului spaniol, ca scouter pentru Europa de Est, având ca obiectiv identificarea de tinere talente.

Ionuţ Georgescu devenea, la 24 de ani, cel mai tânăr şef de club din baschetul european, intrând în conducerea echipei din Ploieşti.

Iată ce a scris Ionuţ Georgescu pe reţelele de socializare:

* Sunt foarte fericit să vă anunţ că astăzi am ajuns la un acord de colaborare cu 𝐑𝐞𝐚𝐥 𝐁𝐞𝐭𝐢𝐬 𝐁𝐚𝐥𝐨𝐧𝐜𝐞𝐬𝐭𝐨, aflată la al treizecilea sezon pentru gruparea din Sevilla în puternica ligă ACB.

* Parteneriatul vizează un proiect pe mai mulţi ani, rolul meu fiind acela de scouter pe zona Europa de Est şi, în particular, în România. Puternicul club spaniol îşi deschide porţile pentru tinerii talentaţi, cu potenţial, care vor primi o şansă de a face parte din ”cantera” (Academia de Tineret) a clubului Real Betis Baloncesto.

* Încă din luna noiembrie, am început să monitorizez atent şi aprofundat mişcarea juvenilă din România, trimiţând rapoarte de scouting către managementul clubului spaniol. Prin această colaboare, tinerii jucători de baschet din România vor beneficia de avantajul de a avea o uşă în permanenţă deschisă spre o şcoală de baschet cu rezultate impresionante, aşa cum este cea spaniolă.

* Această colaborare nu intervine asupra activităţii mele la BC CSU Sibiu.

* Aşa cum i-am transmis şi domnului Curro Segura, antrenorul echipei de seniori Coosur Real Betis, mi-aş dori foarte mult ca peste câţiva ani să regăsim în puternicul campionat spaniol, în tricoul alb-verde al lui Real Betis Baloncesto, jucători români talentaţi, care să aibă o şansă unică de a-şi fructifica talentul într-un sistem profesionist, care să le ofere atât un nivel superior de pregătire baschetbalistică, o concurenţă sportivă care să-i scoată din zona de confort, motivându-i să se autodepăşească, cât şi un stil de viaţă de o calitate superioară celui din România.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”