"Numai Dumnezeu ne mai poate califica!" Patronul Stelei are un remarcat dar şi doi fotbalişti pe care îi face praf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali nu mai e atât de optimist pe cât se declara înaintea meciului de la Amsterdam şi pare conştient de faptul că Ajax este o formaţie mai puternică decât Steaua.

Finanţatorul Stelei a avut la finalul meciului de la Amsterdam un discurs de om resemnat: "Se observă că n-avem meciuri în picioare. Ajax a avut o posesie bună şi s-a văzut că are jucători tehnici. Asta e, sperăm la o minune în retur. Am mai reuşit una, acum 8 ani, cu Valencia, poate se mai întâmplă o dată. Nu contează că nu vor juca Bourceanu şi Pintilii pentru că de acum încolo, numai Dumnezeu ne mai califică", a spus Becali la gsptv. 

"Adi Popa a fost demenţial"

Tot el a continuat:"Chiar şi fără meciuri în picioare, în partea a doua am jucat altceva. Sigur, nu prea are relevanţă căci nici ei nu prea mai forţau la momentul ăla. Totuşi, ne-am creat ocazii, iar Adi Popa a fost senzaţie, demenţial, cel mai bun de pe teren, nu numai de la Steaua! Păi, fundaşul lor stânga, după meci, cred că a ajuns la spital, era ameţit total, l-a distrus! Nu-mi dau seama de ce a fost scos, poate că obosise". 

"Rocha şi Nikolici, slabi de tot"

Becali nu i-a uitat însă pe clienţii lui obişnuiţi, pe care i-a făcut praf: "E regretabil că n-am înscris. Puteam să o facem, însă Rocha, în loc să şuteze, a stat să treacă trenul! Nu l-aţi văzut? Parcă şi-a rupt piciorul! Bine, nici Nikolici n-a fost mai bun. N-a venit cu adversarul la primul gol. Eu ştiu că atacantul trebuie să coboare cu fundaşul advers. Ce să facă şi Chiricheş? A încercat să-l acopere, nu el e de vină"

Ajax- Steaua s-a terminat 2-0, iar returul e programat joia viitoare

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat