Nu e Halep? Nicio problemă: e Todoni cea care rupe norii / Anei Bogdan i s-a făcut rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circuitul feminin și cel masculin pregătesc participarea la Australian Open (12-26 ianuarie) cu turnee de acomodare în Australia (Brisbane, Perth și Sydney), Noua Zeelandă (Auckland) și în Hong Kong.

Anca Todoni

Anca Alexia Todoni, 20 de ani și locul 118 WTA, participă la turneul de la Brisbane, Australia. După două tururi de calificare în care n-a pierdut set (6-1, 6-2 cu suedeza Mirjam Bjorklund și 6-2, 6-3 cu slovaca Anna Karolina Schmiedlova), Todoni a păstruns astăzi năvalnic pe tabloul principal.

Românca a dispus cu 7-6 (3), 6-2 de Cristina Bucsa, din Spania. Adversara are mai multă exxperiență în circuit. Are 26 de ani și este pe locul 103 mondial.

În turul următor o așteaptă favorita 12, cehoaica Linda Noskova (20 de  ani și locul 26 WTA), care a avut liber în primul tur. Todoni și-a asigurat un premiu de 12.300$ și 32 de puncte WTA.

Anei i s-a făcut rău

La Brisbane a jucat, tot astăzi, Ana Bogdan, 32 de ani și locul 114 WTA, care s-a duelat cu rusoaica Anastasia Potapova, 23 de ani și locul 35 WTA. Românca a abandonat la scorul 2-6, 6-4, 2-0 pentru adversară.

Sportiva din Sinaia s-a simțit rău. Spunea că nu poate sta în picioare. A apelat la ajutorul medicului, a primit o pastilă, inițial a părut că poate merge mai departe în meci, a revenit pe teren, dar degeaba.

Starea de rău s-a intensificat, a cerut time-out medical, i s-a luat tensiunea și până la urmă a decis să abandoneze acest joc, fiind în imposibilitatea de a continua.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare