Novak Djokovici nu joacă, dar rămâne liderul clasamentului mondial ATP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici

Sârbul este aproape de a stabili un record absolut. Interzis în Australia, interzis în SUA, prezent doar la startul turneului din Dubai, acolo unde a avut un parcurs modest – a pierdut în sferturile de finală în faţa locului 123 ATP, Jiri Vesely, sârbul rezistă însă pe prima poziţie în lume.

Este un loc care i se potriveşte ca o mănuşă tenismenului sârb, din moment ce a adunat 364 de săptămâni petrecute pe treapta cea mai înaltă a clasamentului mondial ATP (mult deasupra elveţianului Roger Federer, care a strâns 310 săptămâni ca lider al lumii).

Djokovici are şi noroc. Chiar dacă nu este lăsat să joace în multe locuri din lume fiindcă nu s-a vaccinat anti-COVID, poate sta liniştit, pentru că principalul adversar care putea să-i „fure” poziţia, Daniil Medvedev, va lipsi din circuit cel puţin două luni. Rusul pierduse deja poziţia de lider după ce a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului de la Miami şi nici nu mai poate face nimic în viitorul apropiat, urmând a se opera. „Mă confrunt de câteva luni cu o uşoară hernie. Împreună cu echipa mea, am decis să rezolvăm această problemă printr-o mică intervenţie”, a transmis Medvedev, care se află acum la 10 puncte în spatele lui Djokovici, are 8.410 puncte.

Ceilalţi doi tenismeni mai bine poziţionaţi nu pot emite pretenţii deocamdată, de azi neamţul Alexander Zverev având 7.195 de puncte, iar Rafael Nadal, 7.115 puncte.

Situaţia îl ajută foarte mult pe marele campion din Balcani, care va rămâne în frunte cel puţin până la finalul lui aprilie, aşa încât numărul de săptămâni petrecute în fotoliul de lider va ajunge la 366. Lui Djokovici îi vor lipsi astfel doar 12 săptămâni pentru a stabili un record absolut, jucătorul cu cele mai multe săptămâni ca lider mondial. În acest moment, performanţa aparţine lui Steffi Graf: 377 de săptămâni.

Dacă această barieră pare la îndemână, Djokovici are şanse foarte mici să o egaleze pe nemţoaică în ce priveşte numărul de victorii în turneele de Grand Slam. Graf este singura sportivă din lume care le-a câştigat pe toate de cel puţin 4 ori.

Trei din trei!

Nu numai Djokovici este aproape de a atinge o performanţă colosală, Iga Swiatek, la numai 20 de ani, pare de neoprit şi gata să dărâme toate recordurile. A ajuns să câştige trei turnee consecutive, Doha, Indian Wells şi Miami (a jucat cu Naomi Osaka, 6-4, 6-0), după ultimele două devenind cea mai tânără tenismenă care câştigă „The Sunshine Double” (Indian Wells şi Miami) şi una din cele doar 4 sportive care au reuşit acest lucru (alături de Steffi Graf, Kim Clijsters şi Victoria Azarenka). „E distractiv să nu pierzi! Mă simt mulţumită, împlinită şi mândră de mine”, a declarat poloneza.

Begu şi Ruse, la Charleston

Fără Simona Halep, care s-a retras atât de la Miami, cât şi de la Charleston Open (4-10 aprilie) din cauza unor probleme medicale, România va fi reprezentată la singurul turneu din calendarul WTA care se desfăşoară pe zgură verde de două tenismene. În primul tur, Irina Begu (70 WTA) se va înfrunta cu Xinyu Wang (86 WTA) şi Gabriela Ruse (57 WTA) o va întâlni pe Hailey Baptiste (122 WTA). În calificările turneului WTA 500 cu premii totale de 888.636 de dolari este prezentă şi Gabriela Talabă (a jucat ultimul tur, ieri, după închiderea ediţiei). 

A câştigat în Spania

Irina Bara urcă în clasamentul WTA de dublu, ajungând pe locul 68 în lume după ce a câştigat, alături de jucătoarea din Georgia Ekaterine Gorgodze, turneul de la Marbella. Cele două sportive au trecut de echipa Vivian Heisen/ Katarzyna Kawa, cu scorul de 6-4, 3-6, 10-6. Bara rămâne însă a patra jucătoare „tricoloră” din clasamentul de dublu, după Raluca Olaru (40), Monica Niculescu (43) şi Irina Begu (47).

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat