Norvegia, ţara în care regulile nu se negociază: Un jurnalist, uluit de gândirea românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul de fotbal România - Norvegia, din etapa a 5-a a grupelor Ligii Naţiunilor, ar fi trebuit să aibă loc, duminică seară, pe „Arena Naţională“. Partida a fost însă anulată, în mod oficial, deoarece autorităţile de la Oslo au o politică dură pentru combaterea pandemiei.

România - Norvegia a fost scos din programul serii în Liga Naţiunilor. UEFA a înştiinţat, atât federaţia de la Oslo, cât şi forul fotbalistic de la Bucureşti că meciul s-a anulat. „Adevărul“ a explicat aici, pe larg, succesiunea de evenimente care a cauzat această situaţie extraordinară.

Contactat de „Adevărul“, jurnalistul Øyvind Herrebrøden, care lucrează pentru publicaţia „VG“, a explicat de ce autorităţile de la Oslo au refuzat deplasarea naţionalei la Bucureşti. El s-a arătat foarte surprins că românii credeau că, într-un final, Ministerul Sănătăţii din Norvegia va ceda şi va accepta ca Erling Haaland şi colegii săi să joace pe „Arena Naţională“.

Asta în condiţiile în care, după o şedinţă cu reprezentanţii federaţiei de la Oslo, ministrul Sănătăţii, Bent Hoie, a făcut un anunţ ferm: „Un lucru e clar, oamenii care au intrat în contact cu o persoană bolnavă de COVID-19 (n.r. - căpitanul naţionalei Norvegiei) trebuie să stea în izolare 10 zile. Sper ca cei din fotbal să înţeleagă că, dacă ei nu respectă aceste norme, încrederea populaţiei în aceste norme o să scadă. N-ar fi corect ca echipa naţională să facă această deplasare“.

Atenţie: potrivit normelor sanitare UEFA, Norvegia ar fi putut veni, fără probleme, în România, singura condiţie fiind ca jucătorul bolnav (n.r. - Omar Elabdellaoui) să fie extras din lot, izolat, iar colegii săi să fie retestaţi, înainte de partidă.

Norvegia n-a vrut să facă însă acest lucru întrucât la ei în ţară regula e clară: ai intrat în contact cu un bolnav de COVID-19, te izolezi 10 zile. Aşa se va întâmpla acum şi cu naţionala de fotbal.

Jurnalistul Øyvind Herrebrøden (foto, dreapta) a spus pentru „Adevărul“ că se aştepta la acest deznodământ, având în vedere că, în societatea lor, regulile nu se negociază.

Ce a spus jurnalistul norvegian?

*Situaţia naţionalei de fotbal a fost una specială. Dar noi am ştiut că sunt şanse extrem de mici ca autorităţile de aici să facă o excepţie de la regulă. 

*Problema e că noi, în Norvegia, avem regulile noastre. Şi sunt simple: ai avut contact cu un bolnav de COVID-19, izolare timp de 10 zile.

*Acum, această regulă s-a aplicat şi în cazul fotbaliştilor, deşi ei s-au testat şi au primit rezultate negative. 

*Noi suntem o societate specială, aici. Mă surprinde că voi, în România, vă aşteptaţi ca naţionala de fotbal să primească aprobarea Ministerului Sănătăţii de a veni în Bucureşti. La noi, regulile nu se negociază.

CITEŞTE ŞI:

Norvegia şochează din nou: A renunţat şi la Europeanul de handbal feminin

Şocant: România poate să piardă meciul cu Norvegia la masa verde! Federaţia confirmă

Liga B a Naţiunilor, grupa 1

1. Austria 5 4 0 1 8-5 12

2. Norvegia 4 3 0 1 11-3 9

3. România 4 1 1 2 4-8 4

4. Irlanda de Nord 5 0 1 4 3-10 1

Programul echipelor naţionale din luna noiembrie

*11 noiembrie: România – Belarus 5-3 (amical) – Ilie Oană, Ploieşti

*15 noiembrie: România – Norvegia (Liga Naţiunilor) – 21.45, Arena Naţională, Bucureşti - ANULAT

*17 noiembrie: România U21 – Danemarca U21 (Preliminarii Euro 2021) – 20.30, Ilie Oană, Ploieşti

*18 noiembrie: Irlanda de Nord – România (Liga Naţiunilor) – 21.45, Windsor Park, Belfast

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG