Norvegia şi Franţa vor juca finala Campionatului Mondial de handbal feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativele Norvegiei şi Franţei vor juca în finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia, duminică, după ce s-au impus, vineri, în semifinale, scrie Agerpres.

Minge handbal FOTO: Arhivă

Va fi a cincea oară când cele două echipe se înfruntă în etapa finală a Campionatului Mondial, bilanţul acestor dueluri fiind de 3-1 pentru scandinave, care au devenit campioane în 1999, 2011 şi 2021, în timp ce Franţa a cucerit titlul în 2017. Norvegia are patru titluri mondiale în palmares, unul fiind obţinut în 2015, în faţa Olandei.

În prima semifinală, Norvegia, campioana mondială en titre, a câştigat dramatic în faţa Danemarcei, la Herning, cu 29-28 (9-14, 14-9, 6-5), după prelungiri, printr-un gol marcat Henny Reistad în ultima secundă de „over-time”. Reistad a încheiat meciul cu 15 goluri, marcând mai mult decât jumătate din reuşitele echipei sale.

Danemarca a condus la pauză cu 14-9, dar Norvegia a avut o repriză secundă fabuloasă, danezele trimiţând meciul în prelungiri printr-un gol înscris de Kristina Jorgensen când mai erau patru secunde din timpul regulamentar. În finalul prelungirilor, Danemarca egalase din nou prin Jorgensen (28-28), după ce jocul fusese întrerupt timp de mai multe minute din cauza unei probleme de cronometru, situaţie „rarisimă la acest nivel”, după cum notează AFP.

Pentru daneze au marcat Burgaard (4 goluri), Anne Mette Hansen (5), Hojlund (3), Friis (3), Heindahl (4), Haugsted (1), Jorgensen (7), Rikke Iversen (1).

Golurile echipei Norvegiei au fost reuşite de Oftedal (5), Skogrand (1), Aardahl (1), Reistad (15), Herrem (2), Mork (3), Solberg-Isaksen (1), Deila (1).

În cealaltă semifinală, campioana olimpică Franţa a dispus de Suedia cu 37-28 (19-11) şi vizează al treilea său titlu mondial, după cele din 2003 şi 2017.

„Les Bleues” au tranşat soarta meciului încă din prima repriză, încheiată cu un avantaj de opt goluri (19-11).

Tamara Horacek a fost cea mai bună marcatoare a Franţei, cu 9 goluri. Laura Flippes (CSM Bucureşti) a reuşit 3 goluri, Pauletta Foppa 5, Estelle Nze Minko 4, Chloé Valentini 4, Alicia Toublanc 3, Léna Grandveau 3, Orlane Kanor (CS Rapid Bucureşti) 2, Grace Zaadi Deuna (CSM Bucureşti) 1, Sarah Bouktit 1, Lucie Granier 1, Coralie Lassource 1.

Portarul Laura Glauser (CSM Bucureşti) a încheiat cu 12 intervenţii (36%).

Pentru scandinave au înscris Nathalie Hagman (SCM Râmnicu Vâlcea) 5 goluri, Jenny Carlson 4, Linn Blohm 4, Jamina Roberts 3, Kristin Thorleifsdottir 3, Tyra Axner 2, Elin Hansson 2, Nina Koppang 1, Emma Lindqvist 1, Mathilda Lundstrom 1, Olivia Mellegard 1, Carin Stromberg 1.

Germania şi Olanda vor juca pentru locurile 5-6, iar Cehia şi Muntenegru se vor înfrunta pentru poziţiile 7-8.

În primele meciuri din turneul 5-8, Germania a dispus de Cehia cu 32-26, iar Olanda a trecut de Muntenegru cu 28-25.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”