Niculae, mai tare decât Gourcuff

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae (în alb) devine încet-încet jucător de bază pentru Auxerre

Atacantul lui Auxerre este pe locul doi în topul pasatorilor din campionatul Franţei, având şapte pase de gol în acest sezon. Dacă sezonul trecut, „Nico“ a trăit un coşmar, având o perioadă de 18 luni în care nu a înscris niciun gol, în acest campionat lucrurile merg foarte bine pentru fostul rapidist.

Daniel Niculae ocupă cu Auxerre poziţia a treia a clasamentului, la un punct de primele două clasate, Bordeaux şi Montpellier. Dincolo de asta, el e protagonistul şi unei realizări în plan individual: este cel mai bun pasator al echipei şi se clasează pe locul doi în topul jucătorilor cu cele mai multe pase de gol date în campionatul Franţei.

Daniel Niculae are şapte „assist-uri", cu unul mai puţin decât liderul acestui clasament, Marame Vahirua, de la Lorient.  În ierarhia respectivă, românul a devansat nume sonore, precum Gourcuff, Lucho Gonzales, Brandao sau Pjanici.

A dat doar două goluri

Cum a reuşit, Niculae să devină un pasator desăvârşit explică chiar el: „Mă ajută mult poziţia din teren. Jucăm 1-4-5-1, iar eu stau între vârfului împins şi mijlocaşii centrali. Auxerre e totuşi o formaţie mică, care se bazează pe defensivă şi pe contraatac. Nu avem multe ocazii de poartă, dar în fazele importante mingea trece şi pe la mine. Uneori pot să trag şi eu la poartă, dar m-am obişnuit să pasez, ca să fiu sigur că iese gol. Cred că am căpătat altruismul acesta din perioada în care nu dădeam gol din nicio poziţie. Parcă eram blestemat".

Cu toate că este considerat un om cheie al echipei, Nico nu ascunde faptul că şi-ar dori să dea mai multe goluri. „Eu sunt atacant şi golurile reprezintă cel mai bun CV pentru mine", spune cel care a marcat de două ori în acest sezon. Miercuri seara, românul putea fi autorul unui gol de generic, în partida de Cupă, contra celor de la PSG.

„Era să dau gol de la 45 de metri, dar nu m-a lăsat Edel Apula Bete, fostul meu coleg de la Rapid. A respins în ultima clipă", a povestit cu fotbalistul, supărat pentru faptul că echipa sa a pierdut, la penaltyuri, calificarea în semifinalele competiţiei. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”