Nicolae Dică afirmă că este talismanul norocos al roș-albaștrilor

0
Publicat:

Nicolae Dică a fost extrem de fericit la finalul partidei cu Viking după ce FCSB a reușit calificarea la capătul unei duble manșe care le-a dat mari emoții roș-albaștrilor.

Nicolae Dică afirmă că este talismanul norocos al roș-albaștrilor

La finalul meciului antrenorul roș-albaștrilor a recunoscut că pentru el acesta este unul din cele mai importante momente din carieră și următorul obiectiv este ieșirea din grupele Conference League. 

"E unul dintre cele mai importante momente din cariera mea. Am mai reușit în urmă cu patru ani să duc echipa în grupele Europa League și chiar să ieșim. Contează că am reușit această calificare pentru acești băieți minunați pe care îi antrenez, sunt mândru de ei. Îmi doream foarte mult pentru ei, sunt tineri și aveau nevoie de calificare pentru moral. Au calități, îi văd zi de zi cum se antrenează și sunt mândru că îi pot antrena.

Am început foarte bine jocul, am reușit și să marcăm. Am primit acel gol dintr-o greșeală, acel 11 metri, dar important e că în repriza a doua am schimbat jocul și am marcat două goluri, dar și să avem alte ocazii de a marca. Dezamăgirea de la pauză a fost că nu am marcat mai multe goluri. Vreau mai multă concentrare în fața porții.", a declarat Nicolae Dică la finalul partidei, potrivit Sport.ro

Antrenorul FCSB-ului a mai afirmat și că pe parcursul meciului nu credea că este talismanul echipei și că doar el este atât de ghinionist să rateze atât de multe ocazii. La final însă se consideră un talisman norocos pentru echipa sa alături de care a reușit calificarea în grupele Conference League. 

"Dacă mă întrebai în timpul meciului, spuneam că nu sunt talismanului echipei, mă gândeam că doar mie mi se poate întâmpla să ratăm atât. Dar iată că sunt talisman. Sunt și un norocos. Mă bucur că după atât timp am reușit să ne calificăm. Eu îmi doresc să ieșim din grupe, dar acum trebuie să ne axăm pe campionat, să punem mai mare preț pe cest lucru. Obiectivul nostru principal este acum campionatul." a mai spus Nicolae Dică pentru ProTV.

FCSB a reușit calificarea în Conference League la capătul unei duble manșe cu norvegienii de la Viking. În tur, Viking a câștigat cu scorul de 2-1 la București. Joi seară, roș-albaștrii au intrat mai bine în joc și au câștigat cu scorul de 3-1 manșa retur.

Pentru această performanță FCSB va încasa 3 milioane de euro plus alte bonusuri din partea UEFA pentru rezultatele pe care le vor avea în grupe.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie