Neşu: „Steaua, la fel ca Liverpool şi ca Napoli“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neşu, titular incontestabil la gruparea olandeză

Fundaşul lui FC Utrecht, Mihăiţă Neşu, se află la primul meci din carieră împotriva Stelei, echipă care l-a crescut şi la care a evoluat vreme de şapte ani.

„Bichonul" este foarte emoţionat în privinţa întâlnirii de azi. „La Steaua am făcut primii paşi din carieră, acolo am disputat primele partide adevărate şi va rămâne mereu în inima mea. M-am gândit mult la acest meci, va fi ceva special pentru mine, însă asta nu-nseamnă că nu mă voi mobiliza exemplar", a punctat fostul apărător stânga din Ghencea.

„Românii dau totul în cupele europene"

Neşu a dezvăluit că o vede pe Steaua la acelaşi nivel cu Liverpool sau Napoli, celelalte echipe din grupa K.

„Românii dau totul în cupele europene pentru că acolo speră să-i vadă diverşi impresari pentru a prinde un contract în străinătate. Toată lumea crede că Steaua e mai slabă decât Napoli şi decât Liverpool, dar eu spun că nu este aşa", a replicat fundaşul.

Mihăiţă speră însă ca diseară Utrecht să se impună: „Ar fi excelent să obţinem toate cele trei puncte, însă trebuie să dăm totul pentru a avea o şansă în faţa lor".

"Este un meci special pentru mine, dar asta nu înseamnă că nu mă voi mobiliza exemplar. "
Mihăiţă Neşu
fundaş FC Utrecht

Grupa K

FC Utrecht - Steaua 20.00, Pro TV
Napoli - Liverpool 20.00, Sport.ro

1. Liverpool    2    1    1    0    4-1    4p
2. Napoli    2    0    2    0    3-3    2p
3. FC Utrecht    2    0    2    0    0-0    2p
4. Steaua    2    0    1    1    4-7    1p

Etapa viitoare (4 noiembrie): Steaua - FC Utrecht, Liverpool - Napoli

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie