Naționala României, de râsul lumii: „Panaramă de meci! Îmi era milă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elveția – România s-a încheiat cu scorul de 2-2, însă, excluzând oamenii din jurul naționalei, cu greu mai poți găsi pe cineva care să vadă partea plină a paharului după încă o prestație dezolantă a tricolorilor. Ce-i drept, de această dată, acest meci prost ne-a furnizat un punct prețios. Din păcate, e greu de crezut că, pe viitor, vom mai primi astfel de cadouri, dacă vom juca la fel.

Ianis Hagi, prestație slabă în meciul cu Elveția

După remiza de la Lucerna, gaz pe foc au pus și declarațiile simpatice ale selecționerului Edward Iordănescu (45 de ani). Care, incredibil dar adevărat, a spus că „Suntem pe drumul cel bun“. Având în vedere acest verdict, venit după prestația dezolantă de luni seară, e lesne de înțeles de ce, astăzi, curg comentariile ironice la adresa naționalei.

Practic, prima reprezentativă a ajuns de râsul lumii, stârnind compasiune. Ceea ce reiese și din declarațiile oferite de Gigi Becali și Dumitru Dragomir.

Ce a spus Gigi Becali?

*Eu am zis că batem Elveția și MM (n.r. – Mihai Stoica) a început să râdă de mine. Îți dai seama... Mă pricep și eu la fotbal... Eu vorbeam din dorință. Și când am văzut vijelia și că se distrau cu noi, i-am zis nevestei: «Poate dăm un gol, că prea se distrează cu noi». Și după primul gol am zis: «Stai că îi și egalăm». Din dorință am zis. Și am egalat.

*Dar asta nu înseamnă... Trebuie să vedem ce a fost. Îmi era milă. Și nu e vina lui Iordănescu. Nu avem valoare deloc! În Kosovo a fost război, a fost un punct mare. Nu au valoare, dar au muncit. Au tras până în ultimul moment și trebuie felicitați. Dar nu avem valoare! Nu ai ce să reproșezi antrenorului. Nu avem valoare! În halul ăla să se distreze... Pac-pac-pac, se distrau cu noi, ne dădeau gol când voiau!

*Florinel? (n.r. – Florinel Coman de la FCSB) Păi, ce, a jucat Florinel? Ai văzut ceva, mă? Florinel e fotbalist, dar trebuie să aibă și cu cine să joace. A trecut vreo minge pe la el? Moruțan? Ce să facă, mă, Moruțan? Du-te, mă, de aici! A dat Dumnezeu două pase de gol și a dat Dumnezeu două goluri. Ce a făcut Moruțan? Nu avem valoare! E vorba de valoare. Trebuie să ai valoare. Poate nu știu eu fotbal, poate e o chichiță aici.

*E clar semn că ne calificăm (n.r. – la Euro 2024). Dacă Dumnezeu a dat două goluri, cum să nu ne calificăm? Dacă Dumnezeu a anulat un gol (n.r. – al kosovarilor, la Priștina, după intervenția VAR), cum să nu ne calificăm? Jucăm cu Israel? Păi, noi îl avem pe Dumnezeu în Treime, ei îl au pe Moise. Treimea împotriva unuia.

Ce a spus Dumitru Dragomir la GSP Live?

*Mi-a plăcut tactica foarte mult, întrucât pe Pușcaș l-a lovit o minge «rebelă» în cap. Asta cred că au făcut-o la antrenament. A fost o tactică foarte bună, când l-a lovit mingea pe Pușcaș în cap, promovați-o!

*Și golul... așa ceva vezi o dată în viață, iar eu o dată la 70 de ani. Am trăit s-o văd și pe asta. Panaramă de meci ca ăsta nu am văzut în decursul vieții mele, dar rezultatul este formidabil!

*Declarația pe care a dat-o Edi a fost sub influența emoțiilor. Părerea mea e că a greșit, dar a fost criticat destul de foștii fotbaliști. Schimbările i-au ieșit, de ce să nu spunem și asta?

*Mi-am notat: scorul trebuia să fie 9-2 pentru elvețieni. Problema e că viitorul nu se vede, deși de la Hagi vin puternic doi, trei jucători puternic de jos. Nu știu ce abordare va avea Edi în toamnă, nu am vorbit cu el. Dacă ne bazăm pe noroc, s-ar putea să ne și calificăm. Dar suntem vai de mama noastră! Ulciorul nu merge de multe ori la apă!

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă