Napoli rămâne fără antrenor. Mazzarri îşi dă demisia de la gruparea italiană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Napoli rămâne fără antrenor FOTO Reuters

Tehnicianul lui Napoli, Walter Mazzarri a declarat duminică seară, după ultima etapă, că va părăsi gruparea italiană.

„Îmi închei ciclul meu la Napoli, mulţumesc tuturor. Aceşti patru ani au fost fantastici, dar am luat decizia. Mulţumesc preşedintelui Aurelio De Laurentiis, care a încercat până în ultimul moment să mă convingă să rămân. Eu cred, însă, că este mai bine să schimb aerul“, a declarat Walter Mazzarri pentru SkySport.

Tehnicianul în vârstă de 51 de ani ocupa banca tehnică a lui Napoli din anul 2009, perioadă în care a reuşit două calificări în Champions League şi câştigarea Cupei Italiei din ediţia 2012. În sezonul actual, Napoli s-a clasat pe locul doi, campionatul fiind cucerit de Juventus Torino.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Ancelotti vrea să plece de la Paris Saint-Germain pentru a antrena una dintre cele mai mari echipe ale lumii

SOS Barcelona: catalanii au început căutările pentru un alt antrenor din cauza stării precare de sănătate a lui Vilanova

Ştefan Radu, amendat din nou din cauza scandărilor. Comisia de Disciplină a dictat sancţiuni şi pentru Lazio

Un coechipier al lui Ştefan Radu, primul golgheter ceh din Europa League. În campionatul italian nu are niciun gol în acest sezon

Ştefan Radu, făcut KO într-un meci din Serie A. Diagnosticul fixat de medici este îngrijorător

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani