Nadia, terorizată în România comunistă: A apărut cartea care descrie ororile trăite de Comăneci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Zeiţa de la Montreal“ are în spate o poveste terifiantă despre care nu s-a ştiut mare lucru până acum. Pasajele apărute în presă din cartea documentată de Stejărel Olaru ne oferă o imagine teribilă despre cum s-a derulat viaţa Nadiei în România, înainte ca această să fugă din ţară, în noiembrie 1989.

Nadia Comăneci (59 de ani) e încă o dovadă vie că, pe vremuri, gimnastica a fost un sport care a torturat generaţii întregi de copii, mai ales în ţările comuniste, precum România. 

Abuzurile la care au fost supuşi cei mici au fost acoperite şi justificate, în numele câştigării unor medalii. Exact asta reiese din cartea „Nadia şi Securitatea“, un volum de 400 de pagini, publicat de istoricul Stejărel Olaru, expert în istoria serviciilor de informaţii. În cele şapte capitole, sunt relatate ororile trăite de Nadia Comăneci la lotul naţional, sub comanda antrenorului Bela Karolyi.

Foarte multe dintre episoadele despre care s-a scris în carte sunt obţinute prin note informative adunate de Securitatea. În plus, apar transcrierea unor discuţii pe care Nadia şi alte gimnaste din lotul naţional le-au avut cu diverşi jurnalişti. De cele mai multe ori, discuţiile sunt cu adevărat şocante. Ele au fost relatate, pe larg, de gsp.ro. În rândurile de mai jos, „Adevărul“ vă oferă câteva exemple.

Note primite de Securitatea 

*Faţă de gimnaste a manifestat o atitudine de teroare şi brutalitate care contravin(e) total cu principiile pedagogice, pentru care a avut o serie de reclamaţii din partea părinţilor. Fetele au fost bătute uneori până la hemoragii nazale sau pedepsite prin exerciţii fizice până la epuizare.

*Înainte de participarea Nadiei la Campionatele Europene, aceasta, având o formă gravă de viroză pulmonară, a primit din partea medicului indicaţia de a întrerupe total efortul. Cu toate acestea, Karolyi Bela a obligat-o să vină la antrenament cu febră mare şi să lucreze la intensitate maximă, ceea ce a agravat boala şi a periclitat sănătatea ei.

*Teodora Ungureanu era afectată de o viroză şi a făcut temperatură 38°. După ce a fost consultată de medic şi i-a fost recomandat repaus total, Bela Karolyi a luat-o de urechi şi a determinat-o să facă antrenament. Observând că obişnuieşte să bată peste cap gimnastele atunci când executau greşit, i-am atras atenţia şi indicat să renunţe la acest procedeu, deoarece este foarte dăunător şi ar putea duce la pierdea capacităţii intelectuale.

*Mama Nadiei mi-a citit dintr-un caiet intim al lui Nadia unde ea îşi însemna zilnic intimităţile. Din cele citite (...) reiese comportarea pe care a avut-o antrenorul Karolyi cu ele, jignirile, adresări ca: «sunteţi nişte vaci, proaste, educat prost de familie, nu sunteţi bune de nimic». Mai mult decât atât, le bătea atunci când un antrenament nu-şi ajungea ţinta, găsindu-le vinovate. (...) Nu li se dădea alocaţia de masă integrală invocând că «e păcat să strici mâncarea pe nişte nesimţite».

Transcrierea unui dialog pe care Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu l-au avut cu doi jurnalişti

*Jurnalişti: - E adevărat că o dată v-a încuiat în saună?

Nadia: - Nu, noi am plâns, dar nu ne-a încuiat în saună, dar noi plângeam că nu mai puteam sta. Făcea vreo 6 reprize, ne scotea afară, ne băga în apă rece şi ne băga iar în saună.

*Practic, când a început conflictul ăsta dintre tine şi Bela?

- După Olimpiadă.

*Şi ce i-ai spus atunci, chiar i-ai spus că te laşi sau de la ce a pornit?

- Înainte de Cupa Africii a început asta, de atunci nu am mai vrut să fac şi tot a dat în scris că n-o să ne mai facă nimic.

*Unde a făcut asta, la federaţie?

- Da, în faţa lui dl. Vieru, d-nei Simionescu şi în faţa tov. general. (n.r. Marian Dragnea)

*De multe ori a scris angajamente din astea?

- A scris de vreo trei ori.

*Şi ce scria acolo?

- Că nu o să ne mai jignească.

*Şi anume cum vă jignea?

- Ne spunea cuvinte urâte.

*Îmi spui un cuvânt, cum vă spunea?

- În toate felurile. Îmi zicea grasă, ei i-a zis... "Hai, zi ce ţi-a zis". (n.r. Nadia, către Teodora Ungureanu)

Teodora intervine în discuţie: „Parcă aş fi văduvă cu 15 copii după mine, gâscă beată“. „Zicea grăsimi plutitoare“, spune Nadia. „Imbecile!“, a completat Teodora.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică