Nadia Comăneci s-a sucit: nu îi mai dă medalia sa Sabrinei Voinea

0
Publicat:

Scandalul de la Jocurile Olimpice, când Ana Bărbosu, Sabrina Voinea și americanca Jordan Chiles s-au luptat pentru medalia de bronz în proba de la sol s-a încheiat cu victoria primei gimnaste, în urma unei decizii a TAS.

Nadia Comăneci le-a susținut pe sportivele din România la Jocurile Olimpice. Foto Faceebook

Nadia Comăneci, una dintre marile voci care s-au implicat în acest caz, a declarat că îi va da medalia sa de bronz, obținută la Montreal în 1976, Sabrinei Voinea, ca o reparație morală după ce aceasta a fost dezavantajată clar de arbitri. La o lună distanță de la acel moment, fosta mare gimnastă a anunțat că nu-și va pune planul în aplicare și a și explicat de ce.

”Acum nu pot să fac niciun lucru de acest fel. În primul rând, pentru că încă este procesul în derulare la tribunalul suprem, și am și aflat că medalia mea, dacă o aduc în altă parte, trebuie să plătesc o asigurare extrem de mare.

Nadia Comăneci se gândește la altă soluție

Am să mă gândesc la ceva diferit. Dar eu sper că, până la urmă, se va găsi o soluție în care cele trei gimnaste să primească câte o medalie”, a declarat Nadia Comăneci, prezentă la alegerile COSR.

Sportiva legendară consideră că Sabrina Voinea a fost depunctată pe nedrept în finala de la sol, în care Jordan Chiles a primit inițial medalia de bronz, acordată, în cele din urmă, Anei Bărbosu după un proces la TAS.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute