Nadal - Ruud, în finala de la Roland Garros 2022. Ruud este primul jucător de la academia lui Nadal care îl înfruntă pe spaniol într-o finală de Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia

Anul acesta Rafael Nadal va avea parte de o finală specială la Roland Garros acolo unde poate scrie istorie dacă câştigă pentru a 14-a oară pe zgura pariziană. Spaniolul îl va întâlni în ultimul act pe Casper Ruud, tenismen norvegian şcolit chiar la academia lui Nadal.

Casper Ruud se află în faţa primei sale finale de Grand Slam care va fi una cu totul specială pentru norvegianul care îl va întâlni pe mentorul său Rafael Nadal. 

Ruud (locul 8 ATP)  a avut parte de o semifinală fără emoţii împotriva croatului Marin Cilici (cap de serie 20) pe care l-a învins în  4 seturi, scor 3-6, 6-4, 6-2, 6-2. De cealaltă parte Nadal a început primul set cu emoţii în semifinala cu Zverev reuşind să salveze patru mingi de set. Din păcate, Zverez a avut parte de o accidentare urâtă din cauza căreia a trebuit să abandoneze pe finalul setului secund, la scorul de 6-6. 

Nadal a obţinut calificarea în marea finală chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 36 de ani şi se va lupta cu un jucător crescut la propria academie pentru a pune mâna pe cel de-al 14-lea titlu de la Paris. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi