Nadal, decizie majoră după încă un turneu ratat: mesajul său, viralizat pe rețelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafael Nadal, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Roland Garros (14), a anunţat, într-un mesaj postat pe contul său din reţeaua X (fostă Twitter), că speră să revină în circuit luna aceasta, cu ocazia turneului de la Barcelona (15-21 aprilie), după ce a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo.

Rafael Nadal. FOTO: Arhiva Adevărul

"Vă salut din Barcelona. Primul antrenament.... cu speranţa de a fi acolo în aceste zile, înainte de începerea turneului", a scris fostul număr unu mondial, în vârstă de 37 de ani, în mesajul său, însoţit de o fotografie în care poate fi văzut stând pe bancă la marginea unui teren de la Real Club de Tenis Barcelona-1899, în timp ce schimbă gripul rachetei.

"Sunt aici să văd cum merge, cu dorinţa de a încercat să joc", a continuat Nadal, precizând că este important să spună că nu vrea să confirme că va juca, dar că speră.

Spaniolul, care va împlini 38 de ani pe 3 iunie, în timpul Grand Slam-ului de la Roland Garros, a jucat doar trei meciuri oficiale de la accidentarea sa în turul al doilea de la Australian Open 2023. Asta s-a întâmplat în luna ianuarie, la Brisbane, unde a fost eliminat în sferturile de finală.

De atunci, jucătorul aflat acum pe locul 646 mondial a continuat să-şi amâne revenirea retrăgându-se succesiv de la Australian Open, Doha, Indian Wells şi Monte Carlo. El a invocat de fiecare dată acelaşi motiv: "Corpul meu nu îmi mai permite".

Rafael Nadal se luptă de ani de zile cu accidentările care îl împing inevitabil spre retragere. Barcelona este unul dintre turneele sale favorite, pe care spaniolul l-a câştigat de 12 ori, prima oară în 2005, înaintea primului său trofeu de la Roland Garros.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”