Nadal, cel mai mare jucător al tuturor timpurilor? Avem răspunsurile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal a lăsat de înţeles că, deocamdată, va continua să joace în circuitul ATP

După acest ultim triumf de la French Open, Rafa a ajuns la un bilanţ aproape ireal: 14 din cele 22 de trofee majore din palmaresul său au venit pe zgura de la Paris!

La microfonul Eurosport, legendarul John McEnroe (63 de ani) a spus că ce a realizat Nadal, la Roland Garros, e irepetabil.

„Dacă cineva se apropie de acest record, voi sta în cap şi voi face o emisiune întreagă. Acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată, niciodată, niciodată în sportul nostru! Niciun jucător, nicio jucătoare nu va câştiga la fel de multe titluri, la Paris. Aşa că bucuraţi-vă de meciurile lui Nadal, cât mai puteţi“, a spus fostul lider ATP, cu şapte trofee de Grand Slam, la simplu.

Ca de obicei, a fost abordată şi dezbaterea legată de cel mai bun jucător all-time. Iar cu Nadal câştigând primele două Grand Slam-uri din acest sezon, experţii Eurosport s-au pus de acord în privinţa răspunsului.

*Chris Evert (67 de ani, 18 trofee de Grand Slam în palmares) - Acum doi ani, credeam că Novak va ajunge la cele mai multe titluri de Grand Slam. Era numărul 1 în lume, iar Rafa părea la acel moment capabil să câştige doar pe zgură. Dar acum, Rafa are două Grand Slamuri în faţă şi corpul lui pare să reziste bine.

*Mats Wilander - foto (57 de ani, 7 trofee de Grand Slam în palmares) – Nadal, probabil, cel mai mare campion din istoria tenisului! E în faţa lui Roger şi Novak cu două Grand Slam-uri, iar acesta poate fi unul dintre motivele pentru care va fi considerat „cel mai mare din toate timpurile“.

Jucătorii cu cele mai multe trofee majore

Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 4 ATP) – 22 de trofee

*Australian Open X 2

*French Open X 14

*Wimbledon X 2

*US Open X 4

Novak Djokovici (Serbia, 35 de ani, 1 ATP) – 20 de trofee

*Australian Open X 9

*French Open X 2

*Wimbledon X 6

*US Open X 3

Roger Federer (Elveţia, 40 de ani, 50 ATP) – 20 de trofee

*Australian Open X 6

*French Open X 1

*Wimbledon X 8

*US Open X 5

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală