Nabil Jeffri este cel mai tânăr pilot de teste din Formula 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monoposturile Lotus revin după 16 ani în F1

La 16 ani şi 312 zile, Nabil Jeffri a devenit cel mai tânăr pilot de teste din istoria Formulei 1. El a fost angajat de echipa Lotus, iar zilele trecute el a încercat monopostul în Anglia.

Pilotul din Malaysia a dat câteva tururi pe circuitul Duxford, unde a fost adus cu maşina de către tatăl său - nu are permis de conducere la această vârstă! Nabil a fost urmărit de Heikki Kovalainen, pilotul numărul 1 al echipei britanice. "A fost o zi incredibilă. Una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Trebuie să recunosc că am avut ceva emoţii la început. Toată lumea mi-a spus că acceleraţia este incredibilă şi că frânajul este superior celui pe care le-am cunoscut până acum. Mi-a luat puţin timp să mă obişnuiesc", a declarat tânărul.

Patronul echipei, Tony Fernandes, a comentat debutul ca pilot de teste al lui Nabil Jeffri: "Atunci când i-am oferit posibilitatea de a conduce maşina noastră el nu ştia dacă îi va plăcea sau nu. A fost însă foarte serios. I-am dat şansa să facă un lucru important".

Nabil Jeffri are şanse să devină şi cel mai tânăr pilot titular în Formula 1. În această postură s-a aflat Jaime Alguersuari, care avea 19 ani şi 125 de zile când a luat startul într-o cursă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”