Mutu trage un semnal de alarmă şi spune că nu e cazul să sărbătorim: ce şanse ne dă să mergem la Mondialul din 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu

Grecii şi românii sunt în extaz după tragerea la sorţi, deşi doar o echipă dintre cele două va ajunge la CM 2014. Fostul căpitan al tricolorilor a analizat „dubla“ de la 15 şi 19 noiembrie.

Grecii îşi pregătesc valizele pentru o călătorie în Brazilia, în vara anului viitor, după cum au şi titrat, imediat după tragerea la sorţi.

De partea cealaltă, şi românii şi-au dorit să întâlnească Grecia, în play-off, mai ales că tricolorii au un bilanţ pozitiv în confruntările cu elenii pe care i-au şi învins cu Piţurcă pe bancă, în 2011.

Adrian Mutu invită la calm, acum când toată lumea insistă că se vede Rio. „Mă bucur să aud că am picat cu Grecia. Am avut noroc, sunt o echipă accesibilă. Am avut şansă, dar nu înseamnă că ne-am calificat. Putem spune că ne batem de la egal la egal cu grecii, dacă privim campionatul lor şi Liga I. Pot spune că putem visa cu ochii deschişi la calificare“, a afirmat Mutu pentru „Fanatik“.

Raţ: „Plecăm cu şansa a doua“

La fel ca şi Mutu, Răzvan Raţ spune că nu cazul să desfacem, deocamdată, şampania. „Practic, plecăm cu şansa a doua, însă putem trece mai departe. Grecii au experienţă în astfel de baraje. Chiar dacă nu au nume sonore, o să avem, cu siguranţă, o dublă foarte, foarte grea. Nu am apucat să-i vad cum joacă, dar ştiu ca îl au pe Samaras, care da goluri permanent la Celtic. E foarte periculos“, a declarat Raţ la Dolce Sport.

Cu noroc, muncă şi disciplină am ajuns la baraj. E o şansă mare pe care putem s-o fructificăm. Şi de ce să nu încercam până la capăt!? Răzvan Raţ fundaş România  
Mai multe pentru tine:
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri