Mutu: „Dinamo nu este iubită deloc în Bănie, dar gesturile pe care le-a făcut Zlatinski sunt totuşi... “

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo Bucureşti a remizat, în depasare, la Drobeta-Turnu Severin, scor 2-2, cu formaţia CS Universitatea Craiova, într-un meci în care oltenii au reuşit egalarea în inferioritate numerică.

Golurile dinamoviştilor au fost marcate de Romera '56 şi Nistor '81, în timp ce pentru olteni au înscris Ivan '13 şi Zlatinski '90+2.

CS Universitatea Craiova: Calancea – Dimitrov, Kelici, Barthe (Măzărache '86), Bancu – Mateiu, Zlatinski, Dumitraş – Băluţă, Ivan, Gustavo (Jazvici '71). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Dinamo Bucureşti: Cerniauskas – Romera, Nedelcearu, Dielna, St. Filip – Mahlangu – Hanca (Marici '89), Palici (Busuladzici '65), Nistor – Rivaldinho, Nemec (Bawab '84). Antrenor: Cosmin Contra.

Potrivit News.ro, la finalul partidei, jucătorii celor două echipe, dar şi membrii stafurilor tehnice s-au adunat la mijlocul terenului, reproşându-şi reciproc mai multe lucruri. Zlatinski şi Cosmin Contra au avut o dispută în urma căreia bulgarul a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu.

Tehnicianul echipei Dinamo, Cosmin Contra, a declarat că fotbaliştii grupării craiovene ar trebui să aibă un pic mai mult respect faţă de el. "Cred că cei de la Craiova trebuie să aibă un pic mai mult respect dacă nu faţă de clubul Dinamo, că văd că este o ură extraordinară, măcar faţă de mine. Eu cred că îmi învăţ jucătorii să fie respectuoşi cu toată lumea şi îmi dresc ca şi adversarii să respecte mai mult aceste lucruri. La gol a venit în faţa băncii noastre de rezerve şi ne-a înjurat un pic. Asta e. Aşa probabil se transmite de la club. Să aibă ura asta faţă de Dinamo. Le doresc ca această intensitate pe care o au când joacă împotriva lui Dinamo să o fi avut şi la celelalte meciuri, cu celelalte contracandidate din play-off", a spus Contra la Digi Sport.

Directorul general al grupării Dinamo, Adrian Mutu, a declarat că îl felicită pe Cosmin Contra pentru felul în care a reacţionat după ce Hristo Zlatinski s-a manifestat folosind cuvinte vulgare după golul marcat şi a menţionat că ar vrea să vadă conducerea CSU Craiova luând atitudine şi pedepsindu-l pe fotbalist.

"Nu ştiu ce să mai zic. Îl felicit pe Cosmin că eu cred că nu puteam să mă abţin dacă venea faţă în faţă cu mine şi făcea ce a făcut. Toate lucrurile astea vin de la jucătorii străini care vin la noi în campionat. Am jucat şi eu în străinătate, dar nu mi-am permis niciodată să merg spre o bancă să fac gesturi. Jucători care se comportă foarte foarte urât. Şi mai ales că noi, conducătorii, avem relaţii foarte bune. Înţeleg bucuria unui gol, e normal să fie adversitatea asta care este în teren şi ambiţia cu care au jucat contra noastră, se ştie, Dinamo nu este iubită deloc în Bănie, dar gesturile pe care le-a făcut Zlatinski sunt totuşi... Aş vrea să văd conducătorii Craiovei că iau atitudine şi îl pedepsesc pe acest jucător că a făcut nişte gesturi care nu au nicio treabă cu fotbalul nostru şi mai ales că nici măcar nu ştie cine e Contra, nici măcar nu a îmbrăcat un jambier de-al lui Contra pe unde a fost Contra şi la echipele la care a jucat Contra", a spus Mutu la Digi Sport.

În altă ordine de idei, Astra Giurgiu a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a şaptea a play-off-ului Ligii I. Golul a fost marcat de Ciprian Deac, în minutul 50, cu un şut de la marginea careului.

Astra Giurgiu: Iliev - Moise, Oros, Geraldo, Nicoară (Junior Morais '46) - Lovin, Boubacar - Ioniţă, Florean, Teixeira (Săpunaru '56) - Buş (Seto '37). Antrenor: Marius Şumudică.

CFR Cluj: Mincă - Tiago Lopes, Larie, Horj, Peteleu - Al. Păun (Nascimento '58), Gomelt, L. Rus - C. Deac, Roman (Sorsa '46), Omrani (Bud '76). Antrenor: Vasile Miriuţă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani