Mutu, „bombă“ ca antrenor: Cum s-a salvat de la retrogradarea directă şi ce „dublă“ îl aşteaptă acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima etapă din play-out a fost de-a dreptul dramatică. Cu Juventus Bucureşti picată deja şi cu Chiajna scăpată de grijile retrogradării, lupta s-a dat între Voluntari şi ACS Poli.

Ilfovenii au prins locul 6, de baraj, datorită unui penalty discutabil acordat de arbitrul Sebastian Colţescu în minutul 88! 

Florin Cernat a executat, portarul Stoian a ghicit colţul, însă a scăpat mingea în poartă! S-a terminat 2-2, iar remiza Voluntariului a făcut ca victoria timişorenilor să fie în zadar. Bănăţenii merg şi ei în „B“, în timp ce Voluntari, echipa lui Mutu, va juca un baraj de menţinere / promovare cu ocupanta locului 3 din liga a doua, Chindia Târgovişte. 

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că cele două meciuri se vor disputa la 9 şi la 13 iunie, iar ordinea se va stabili prin tragerea la sorţi. 

În weekend, s-a încheiat şi liga a doua, iar Dunărea Călăraşi şi Hermannstadt au obţinut promovarea în Liga I. Au retrogradat în liga a treia: Olimpia Satu Mare, ASA Tg. Mureş (excluse din campionat), Foresta Suceava, Ştiinţa Miroslava şi Metaloglobus.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €