Mouratoglou, dezlănțuit, confirmă „Adevărul“: „Dopații joacă tenis în continuare!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După vreo 6 luni în care a stat cuminte, așteptând să aibă parte de o audiere corectă la care are dreptul, indiferent dacă e vinovată sau nu, Simona Halep (31 de ani, 34 WTA) s-a prins că a comis o mare greșeală. Iar o dovadă concretă, în acest sens, a fost prezentată de Adevărul, cu un alt caz de dopaj, care s-a rezolvat, în întregime, în 211 zile. Deci, în mai puțin de 7 luni!

Așadar, în ultimele două săptămâni, Halep și echipa sa și-au schimbat radical abordarea! Drept urmare, Simona și antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, au devenit din ce în ce mai vocali! Pe rețelele de socializare, punând presiunea pe Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA). Cu comunicate publicate pe bandă, dar și cu discuții în mediul online, care țin cazul în atenția publicului. Aici, în această a doua zonă, cel mai activ e Mouratoglou.

Mai mult decât un simplu antrenor, francezul e un om care cunoaște foarte bine culisele „sportului alb“. De aici, și replica sa misterioasă pentru care Adevărul a oferit, astăzi, o explicație concretă, prezentând situația controversată a sportivilor care recurg la „dopajul legal“ și care, ulterior, joacă bine-mersi, fără să aibă nicio problemă.

Ca o coicidență, Mouratoglou tocmai a oferit încă o replică, pe Twitter, prin care confirmă cele scrise, astăzi, de Adevărul. Francezul s-a angrenat într-un schimb de replici cu cei care l-au chestionat pe tema cazului Halep și a oferit următoarele răspunsuri, extrem de interesante.

Ce a scris Patrick Mouratoglou?

*Despre cum e tratată Halep - ITF (n.r. – Federația Internațională de Tenis), cu ajutorul ITIA, continuă campania incredibilă de hărțuire a Simonei. Probabil, vor să arate lumii că valorează ceva (n.r. – reprezentanții ITIA). Marea majoritate a jucătorilor depistați pozitiv, în ultimii ani, sunt victimele contaminării (n.r. – se referă la suplimente care conțin substanțe interzise, fără ca acest lucru să fie trecut pe sticlă). Unde sunt adevărații dopați? Joacă în continuare!

*Despre petiția online lansată pentru Halep – Fără să promovăm sau să atacăm această idee, hai să admitem că rolul acestei petiții e să solicităm ca Simona să aibă parte de un tratament corect și că drepturile ei să fie respectate. Ceea ce înseamnă să permiți să aibă loc sesiunea de audieri. Pe care ITIA o amână, în mod repetat. Nu văd nimic greșit în faptul că s-a lansat această petiție online.

*Despre Federația Internațională de Tenis - Ce face ITF, de la bun început, e o rușine pentru sportul nostru!

*Despre cum ar fi ajuns un supliment contaminat printre cele luate de Halep - Au existat în istorie mai mult de o sută de cazuri în care contaminarea a fost demonstrată. Companiile care produc acele suplimente se ocupă și cu suplimente pentru animale și pentru persoane care nu practică sport. Amestecătoarele folosite sunt aceleași, iar dacă regulile de igienă nu sunt respectate minuțios, asta se poate întâmpla. Mai sunt și alte moduri de contaminare, dar nu le voi parcurge pe toate astăzi. Urmele de Roxadustat găsite în urina Simonei sunt atât de mici, încât e incredibil să consideri asta dopaj. Experții au dovedit acest lucru, atât în cazul ei, cât și în multe altele. Cantitatea de Roxadustat din suplimentele (n.r. - contaminate) corespunde cu cele extrem de mici găsite în urina Simonei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online