Motivul incredibil pentru care Vondrousova nu a fost susținută de soțul ei până în finala de la Wimbledon

0
Publicat:

Marketa Vondrousova a câștigat turneul de la Wimbledon, după ce a trecut sâmbătă, în două seturi, 6-4, 6-4, contra lui Ons Jabeur. Un detaliu inedit a fost dezvăluit de presa internațională.

Marketa Vondrousova, marea surpriză de la Wimbledon. Foto Getty images

Soțul cehoaicei nu a participat la precedentele 6 victorii ale Marketei și a susținut-o din tribune abia în finala de la Londra, din cauza unui motiv comic. El a rămas acasă ca să se îngrijească de pisica familiei! Pentru Ultimul act al competiției Stepan Simek a făcut totuși un efort și a angajat o bonă pentru Frankie, astfel că a putut călători în Anglia, pentru a savura succesul istoric alături de soția sa.

La final, după triumful din iarbă, Marketa Vondrousova a urcat în tribună, unde cei apropiați ei o așteptau cu ochii în lacrimi, emoționați de succesul obținut. L-a îmbrățișat și pe soțul ei, venit la Londra special pentru finală.

Marketa și partenerul ei aniversează chiar astăzi un an de căsătorie, iar la finalul meciului, pe teren, învingătoarea de la Wimbledon a punctat momentul deosebit din viața lor: "E prima aniversare a căsătoriei noastre. Sunt atât de fericită că apropiații sunt lângă mine. Știu că au fost două săptămâni extenuante pentru toți, dar fără ajutorul lor nu aș fi reușit".

Marketa Vondrousova e noua campioană de la Wimbledon, după ce s-a impus în fața lui Ons Jabeur, după doar o oră și 22 de minute de joc. Cehoaica a câștigat cu 6-4, 6-4, după ce a revenit de la 2-4 în primul set și va urca în top 10 WTA începând de luni. Odată cu rezultatul bifat sâmbătă, Marketa a reușit să devină prima jucătoare din Era Open care nu era cap de serie și care a reușit să își treacă titlul în palmares.

Astăzi, Wimbledon se încheie cu finala masculină, în care se înfruntă Carlos Alcaraz, numărul 1 mondial, și Novak Djokovici, locul 2 ATP. Meciul are loc de la ora 16.00 și este televizat de Eurosport 2. 

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi