Motivele pentru care şahul nu va fi niciodată un „sport” spectaculos transmis de televiziuni

Campionatul mondial de şah în cadrul căruia se întâlnesc norvegianul Magnus Carlsen şi campionul en titre, Viswanathan Anand este unul din rarele momente în care atenţia este concentrată asupra lumii şahului.

Cu toate acestea, sunt puse numeroase întrebări privind acest sport care nu reuşeşte să pătrundă în rândul maselor.

Motive sunt prezentate de cei de la agenţia de ştiri BBC.

1.Limbajul corpului pe care îl afişează competitorii nu este unul care să aibă o recepţie bună din partea telespectatorilor. Majoritatea jucătorilor încearcă să gândească mutările, iar poziţiile de concentrare nu sunt deloc spectaculoase, ci uneori tind spre dramatism.

2.Al doilea motiv este considerat a fi terminarea „Războiului Rece”. Partidele de şah erau o şansă extraordinară a confruntării intelectuale dintre reprezentanţii SUA şi URSS. Memorabilă este meciul dintre Bobby Fischer şi campionul sovietic Boris Spassky din 1972, în Islanda.

3.Şahul privit ca sport propriu-zis este altfel decât imaginea prezentată de filme unde, fie prezintă o capacitate extraordinară a unui personaj, fie este prezentat ca un joc în care cel care greşeşte pierde nu numai partida, ci şi viaţa multor persoane importante.

4.Jucătorii de calibru caută de cele mai multe ori să joace cartea siguranţei şi atenţiei, meciul având o durată considerabilă de timp.

5.Oamenii care nu ştiu şah la un nivel avansat nu pot înţelege de cele mai multe ori mutările realizate de marii jucători, chiar dacă le-ar fi explicate posibilităţile apărute în urma fiecărei mutări din joc.

6.Probabil cea mai populară şi vizionată formă de şah nu este cea din cadrul competiţiilor acreditate, ci cea din parcurile publice din Statele Unite şi Europa unde, de obicei, mai ales persoanele în vârstă „se duelează”.

7.Partidele de şah pot ţine foarte mult, uneori o simplă partidă din cadrul cupelor mondiale ţinând până la aproape şase ore.