Monica Niculescu, eliminată de Mertens în turul doi la Wimbledon. Halep, singura româncă rămasă în turneul de simplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Niculescu, locul 111 WTA, ajunsă pe tabloul principal la Wimbledon în urma primirii unui wild card, a fost eliminată, joi, în turul doi al turneului

Românca a fost învinsă de Elise Mertens (21 WTA), scor 7-5, 6-0, după o oră şi 28 de minute de joc.

Niculescu a condus în primul set cu 3-1, 4-2 şi 5-3 şi a servit pentru adjudecarea setul, dar a pierdut game-ul la zero. Mertens şi-a ridicat considerabil nivelul de joc, a luat următoarele 3 game-uri şi a câştigat primul set după 57 de minute. Monica a acuzat şocul şi s-a văzut condusă în setul secund cu 3-0, cu un break deficit. La acest scor, Niculescu a acuzat probleme la gamba dreaptă, a cerut intervenţia medicului şi a evoluat până la final cu piciorul bandajat.

Pentru calificarea în turul al doilea la Wimbledon, Niculescu s-a ales cu 72.000 de lire sterline (aproximativ 80.000 de euro) şi cu 70 de puncte WTA.

Singura reprezentantă a ţării noastre rămasă în competiţie este Simona Halep, care va juca în turul 3, vineri, cu Victoria Azarenka

Monica este înscrisă şi în competiţia de dublu

Nu înainte de ora 18.30, în meciul patru de pe terenul 15, Monica Niculescu şi Irina Begu, favorite 15, vor întâlni în primul tur la dublu echipa Daria Kasatkina/Anett Kontaveit (Rusia/Estonia)




 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile