Momente incredibile la CE de atletism de la Zurich. Cerere în căsătorie pe pistă, campion descalificat pentru atitudine nesportivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursa de 3.000 metri obstacole de joi, de la Campionatul European de atletism de la Zurich, Elveţia, a avut parte de mai multe momente spectaculoase după ce învingătorul probei a fost descalificat pentru un gest considerat nesportiv.

Finalul cursei de 3.000 de metri obstacole a avut un final incredibil. Cu 100 de metri înaintea finalului, liderul cursei, francezul Mahiedine Mekhissi, şi-a scos maioul de concurs şi ţinut strâns între dinţi, pentru a sărbători victoria, în faţa unui stadion care nu ştia cum să reacţioneze. Însă, deşi a trecut primul linia de final, s-a trezit descalificat şi a pierdut medalia de aur.

Jurnaliştii francezi au cei care şi-au pus din primele momente întrebarea dacă va fi sau nu descalificat Mekhisii în timp ce o parte din adversarii săi au făcut glume pe seama gestului făcut de câştigător. Astfel, un concurent finlandez i-a spus dacă tot s-a considerat superior lor, trebuie să-şi ridice şi scoată şi pantalonii scurţi, nu doar maioul.

Echipa organizatorică au considerat că în virtutea articolului 143.1 şi 143.7 al IAAF, ceea ce a făcut câştigătorul probei este motiv de descalificare şi au trecut la fapt. Prin urmare, titlul de campion european i-a revenit unul alt fracez, Yoann Kowal.

Noul câştigător a uimit publicul, la rândul său, printr-un gest. Imediat după terminarea cursei, Kowal şi-a chemat iubita pe pistă şi a cerut-o de nevastă. Aceasta a spus „Da!”.

Primul învingător al cursei a postat un mesaj pe contul său pe Facebook în care a explicat comportamentul său. „Aparent, sunt descalificat. Am respect pentru toţi adversarii mei şi iubesc sportul pe care-l practic şi nu pot accepta să fiu considerat un anti-sportiv. Nimeni nu-mi va putea lua victoria (…)Îmi pare rău că m-am gândit să sărbătoresc victoria ca un jucător de fotbal“, a precizat francezul.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”