Mobilizare exemplară a piloţilor de drift: Au plantat o pădure în Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piloţii de drift, fani, dar şi voluntari s-au mobilizat şi au participat la campania Campioni şi în fapte din comuna Malu. Aceştia au plantat o nouă pădure pe un teren aflat aproape de malul Dunării, iar de-a lungul acestui an, numărul va depăşi 10.000, anunţă RoDrift.

Printre cei care au fost prezenţi la împădurire s-au numărat piloţii Gabi Imre, Radu Moise, Claudiu Lăcătuşu, Andrei Toriai, Alice Ene, Gabi Imre jr, Florin Chirea sau Narcis Bucur. Pe un teren oferit de Primăria Comunei Malu, aceştia, împreună cu voluntari şi fani ai driftului au plantat 2.000 de copaci în doar câteva ore.

„Mi-aş dori să participăm măcar o dată pe an la astfel de acţiuni. Ştim că se taie păduri, de cele mai multe ori legal, dar în loc să ne plângem, hai să plantăm fiecare 10-15-20 de copaci şi cu siguranţă va fi mai bine. Peste 20 de ani vom trece pe aici şi vom vedea o pădure, iar sentimentul va fi frumos având în vedere că am putut contribui“, a declarat Gabriel Imre.

Asociaţiile implicate în campanie, printre care şi Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră al Academiei de Studii Economice, au anunţat că turul de împădurire va continua în acest an, iar în toamnă vor fi plantaţi alţi aproximativ 8.000 de copaci.

Campionatul Naţional de Drift, organizat de RoDrift sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, va debuta la începutul lunii mai pe circuitul ungar Rabocsring din Mariapocs, acolo unde va fi o etapă comună cu omologii din ţara vecină.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!