Mititelu: "După Sărbători prezint documente care vor închide cazul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu

Adrian Mititelu a anunţat că va închide litigiul cu FRF şi va aduce dovezi clare. Olteanul a spus că fiecare zi care trece costă Federaţia 50.000 de euro penalităţi.

"Soarta celor de la FRF este clară, decisă. Ei nu mai pot fi iertaţi de nimeni. Cel târziu în luna februarie lucrurile vor evolua în favoarea Universităţii. O să apară şi alte documente care vor demonstra acest abuz. Avem documente care vor închide cazul şi nu vor putea să mai spună nimic. Le voi prezenta într-o conferinţă de presă după Sărbători.

Fiecare zi care trece îl costă pe Mircea Sandu 50.000 de euro. Această sumă reprezintă penalităţi. În defavoarea Federaţiei trece timpul", a spus Mititelu la Radio GSP.

Mai multe pentru tine:
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Regele care n-a reușit să-și consume noaptea nunții a devenit marea rușine de la Palat. De ce și-a respins regina timp de șapte ani
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA