Mirel Rădoi: "Mourinho m-a întrebat ce caut în Arabia Saudită. S-a mirat când a văzut că joc acolo"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirel Rădoi a povestit la Dolce Sport un episod care l-a impresionat, deoarece l-a avut în prim plan pe Jose Mourinho.

"După negocierile eşuate cu Inter, am spus că voi accepta prima ofertă venită din străinătate, indiferent de unde. A venit Inter să joace un meci în Arabia Saudită. Când m-am văzut cu Mourinho pe teren, nu-mi mai dădea drumul la mână şi m-a întrebat «De ce ai ajuns aici?».E un om de nota 10, întâlnirea cu el a fost una extraordinară. N-a fost să fie să ajung la Inter, la fel i se va întâmpla şi lui Chiricheş. Mi-aş dori să nu i se întâmple, dar preţurile cerute sunt prea mari, campionatul nostru nu mai este ce a fost", a spus Rădoi. 

El a precizat că nu are de gând să mai revină în ţară: "Vin acasă o singură dată pe an şi este cea mai lungă vacanţă din carieră, n-am mai stat niciodată cinci săptămâni în vacanţă. Rezultatele noastre sunt construite în jurul unei echipe, aceasta este filosofia lui Olăroiu. Pe mine m-a încântat proiectul de la Al Ain, nu numai partea financiară.Contractul meu expiră în vara anului viitor, însă suntem în discuţii pentru prelungirea cu încă un an. Familia mea este bine acolo, copiii sunt la şcoală, ne-am luat casă, viitorul meu este în Emirate, chiar dacă nu voi mai juca acolo.Nu văd de ce aş continua trăi aici, când această ţară.... Nu vreau să fie foarte dur, dar ce-mi oferă ţara asta? Mă simt foarte bine acolo, chiar dacă nu am foarte mulţi prieteni, mi-e dor să vorbesc în limba mea maternă"

Fostul stelist s-a referit şi la retragerea sa de la echipa naţională: "Pentru mine, o convocare nu era o modalitate de a-ţi etala maşina, ceasul şi hainele. Eu voiam să câştig fiecare meci şi să fac milioane de oameni fericiţi, iar în ultima perioadă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Nu mai pot fi mândru de ţara în care se întâmplă astfel de lucruri.Credeţi că eu şi Chivu de nebuni am luat  decizia de a ne retrage? Noi am încercat, alături de Mutu, de Marica, Lobonţ, de Contra, să ne impunem punctul de vedere. Dacă cei care se ocupă de echipa naţională au decis altceva, noi n-am fost de acord."

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne