Mircea Sandu îl „înţeapă” pe Piţurcă: „Avea şapte inşi în staff şi munceau doar trei. Văd că Piţi are glas cu noua conducere. A greşit în meciul cu Grecia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piţurcă şi Sandu nu mai sunt prieteni

Răceala relaţiilor dintre Mircea Sandu şi Victor Piţurcă iese acum la iveală, după ce primul nu mai este preşedintele FRF.

Naşul a ţinut să-i dea o replică selecţionerului, care afirmase că "Mircea Sandu vorbeşte uneori fără să gândească" şi a dezvăluit că acesta ar fi vrut să-l dea afară de la naţională pe unul dinbtree secunzii săi,Gabi Boldici. "În general, am protejat antrenorii echipei naţionale, foarte rar mi-am permis să îi critic. Domnul Piţurcă era destul de tăcut, probabil cu noua conducere are o altă voce. Mă bucur că încearcă să fie cât mai deschis în ceea ce priveşte relaţia cu presa. Ar fi foarte bine. Aseară eram în Kazahstan, dar am văzut că în general încasatorii vorbesc mai mult decât plătitorii", a reacţionat Mircea Sandu la Digi Sport.

"Eu mă duceam la antrenamente şi vedeam doar vreo trei că muncesc, deşi ei sunt vreo şapte (n.r. cei din stafful lui Piţurcă). Am înţeles că Gabi Boldici s-a accidentat, atunci te duci să îţi iei concediu medical", a mai spus Sandu.

"Eu apreciez valoarea lui Piţurcă, dar în acelaşi timp trebuie să accepte că a greşit. Lobonţ nu trebuia să joace. Nu fac analize, dar spun aşa ca un spectator, care a mai şi jucat de multe ori sportul ăsta. Eu vă spun aşa, că Lobonţ nu trebuia să joace în Grecia. Nu avem nimic cu Lobonţ, dar el nu apărase vreo doi ani. Pe când Pantilimon apărase bine în Anglia. Acum ce să facem, să nu mai vorbim. Dacă l-a deranjat pe Piţurcă, asta este. Am ajuns la baraj după o luptă cu turcii şi cu ungurii, este o anumită... nu poţi să îi spui performanţă. Dar e un plus că am terminat pe locul doi. Acum aşteptăm 2016", a încheiat Mircea Sandu. 

Toate acestea vin după ce Piţurcă afirmase şi el că Naşul l-a dezamăgit prin atitudine.""Nu l-am înţeles pe Mircea Sandu şi nici n-am avut o discuţie serioasă cu el, după barajul cu Grecia, pentru că ştiam că nu va mai fi. Nu am vrut să ne certăm, ce a spus după meciurile de baraj mi s-a părut foarte urât. După meciul cu Ungaria, mi-a zis: «Bă, Piţi, nu mai am nevoie de niciun rezultat, după victoria asta». Apoi când ne-am calificat la baraj a zis că nu mai vrea nimic. Apoi a fost foarte urât să zică ce a zis după baraj. Dar Mircea Sandu mereu a vrut să fie în asentimentul presei. Dar la meciurile de baraj, ce s-a întâmplat în Grecia, niciun meci din Liga a treia nu are aşa arbitraj. Gol din ofsaid, 200 de faulturi, a lăsat jocul pentru ei, pentru noi n-a dat nimic... Nu Mircea Sandu îmi făcea mie programul. Nu îmi făcea el programul. Ştiu eu mai bine ce am de făcut. După o experienţă de atâţia ani, ştiu mai bine ce am de făcut".

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare