Mircea Lucescu dă de suporterii care au scandat numele Putin! Duel de foc Dinamo Kiev - Fenerbahce în grupele Europa League

0
Publicat:

Dinamo Kiev, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, va evolua în Grupa B a competiţiei de fotbal Europa League, alături de Rennes, Fenerbahce şi ARK Larnaca, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, la Istanbul.

Mircea Lucescu se întoarce în Turcia pentru duelul de foc cu Fenerbahce. Foto EPA

Dinamo Kiev şi Fenerbahce s-au înfruntat deja în acest sezon în cupele europene, formaţia ucraineană reuşind să o elimine pe Fenerbahce din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 0-0 acasă (în Polonia, n. red.) şi 2-1 la Istanbul, după prelungiri. Returul a a fost un meci scandalos, în care suporterii turci au scandat numele lui Vladimir Putin imediat după ce ucrainenii au marcat golul calificării.  

AS Roma, câştigătoarea primei ediţii a Europa Conference League, face parte din Grupa C, alături de Ludogoreţ Razgrad, Real Betis Sevilla şi HJK Helsinki.

În Grupa E, Manchester United o va avea ca principală rivală pe Real Sociedad, celelalte echipe fiind Sheriff Tiraspol şi Omonia Nicosia.

Cele şase etape vor avea loc pe 8 şi 15 septembrie, 6, 13 şi 27 octombrie şi pe 3 noiembrie.

Componenţa grupelor:

Grupa A: Arsenal Londra (Anglia), PSV Eindhoven (Olanda), Bodoe/Glimt (Norvegia), FC Zurich (Elveţia);

Grupa B: Dinamo Kiev (Ucraina), Rennes (Franţa), Fenerbahce Istanbul (Turcia), AEK Larnaca (Cipru);

Grupa C: AS Roma (Italia), Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria), Real Betis Sevilla (Spania), HJK Helsinki (Finlanda);

Grupa D: SC Braga (Portugalia), Malmoe FF (Suedia), Union Berlin (Germania), Union St Gilloise (Belgia);

Grupa E: Manchester United (Anglia), Real Sociedad (Spania), Sheriff Tiraspol (Republica Moldova), Omonia Nicosia (Cipru);

Grupa F: Lazio Roma (Italia), Feyenoord Rotterdam (Olanda), FC Midtjylland (Danemarca), Sturm Graz (Austria);

Grupa G: Olympiakos Pireu (Grecia), Qarabag (Azerbaidjan), SC Freiburg (Germania), FC Nantes (Franţa);

Grupa H: Steaua Roşie Belgrad (Serbia), AS Monaco (Franţa), Ferencvaros Budapesta (Ungaria), Trabzonspor (Turcia).

Câştigătoarele se vor califica direct în optimile de finală. Echipele clasate pe locurile secunde se vor califica într-un play-off în care vor înfrunta cele opt formaţii care vin din Liga Campionilor (locul trei în grupe). Formaţiile clasate pe locul al treilea în grupele Europa League vor continua în Europa Conference League, unde vor întâlni într-un play-off formaţiile clasate pe locurile secunde în grupele acestei competiţii.

Finala Europa League se va juca în data de 31 mai pe Puskas Arena din Budapesta.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort