Mircea Lucescu a dezvăluit de ce a ales să semneze cu Zenit Sankt Petersburg. El a precizat când va începe munca la ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu

Mircea Lucescu este noul antrenor al ruşilor de la Zenit Sankt Petersburg, formaţie pe care o va pregăti în următorii trei ani.

Lucescu a avut numeroase oferte, dar a considerat că Zenit îi oferă cele mai bune condiţii, din toate punctele de vedere: salariu, buget de transferuri şi un mediu propice performanţei. 

"Este o mare onoare să fiu antrenorul lui Zenit. Ştiam potenţialul acestei echipe de când lucram la Şahtior, ştiu ce vor fanii de la Zenit, să avem succes în Europa. Îmi aduc aminte când s-a transferat Tymoshchuk la Sankt Petersburg şi îmi place să-l urmăresc cum joacă. Zenit a câştigat campionatul cu el în echipă în 2007 şi apoi trofeele europene. Şi eu cred că putem avea succes în competiţiile continentale.

Zenit are tot ce am nevoie pentru această meserie. Am avut o întâlnire extrem de profesionistă cu oamenii din conducerea clubului, am vizitat noul stadion, Zenit are foarte mult potenţial. Şi bineînţeles vorbim despre Sankt Petersburg, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Sper ca împreună să îndeplinim visurile fanilor. Sunt foarte entuziast şi abia aştept să încep munca.

Voi veni la Sankt Petersburg la începutul lunii iunie. Voi fi prezent la finala Ligii Campionilor şi apoi voi începe. Cu câteva zile înainte, vor avea loc testele medicale pentru echipă. Trebuie să mă întâlnesc cu jucătorii, să îi cunosc mai bine şi să le înţeleg abilităţile, cunoştinţele, ambiţiile, dorinţele şi visurile în Rusia şi Europa. Zenit are jucători foarte buni şi nu vreau să încep cu critici. Vreau să dezvolt echipa şi să ajut jucătorii tineri. Îmi place să lucrez cu fotbalişti tineri, au entuziasmul şi dorinţa de a munci din greu.

Sper să devin cel mai bun manager în ochii suporterilor, pentru că tot ce facem este pentru fani. Fără ei, nu poate exista o echipă bună. Vreau să fiu sigur că vor fi de partea mea, că au încredere în jucători. Ei îi asigur că vom da totul pentru a-i face fericiţi", a declarat Lucescu într-un interviu pentru site-ul formaţiei ruse, citat de prosport.ro.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație