Mircea Dudaş este noul antrenor al campioanei Remat Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andras Geiger a reuşit opt puncte pentru Remat Zalău * Foto: CEV

Echipa masculină de volei Remat Zalău are de astăzi, un nou antrenor, în persoana lui Mircea Dudaş. Acesta a antrenat până acum pe "U" Cluj, locul său la formaţia universitară fiind luat de cel ce i-a fost secund, Bogdan Tănase.

Fost jucător la Petrom Ploieşti, mai apoi component al staff-ului tehnic al lui Tomis Constanţa, precum şi al naţionalei masculine, Mircea Dudaş a condus primul antrenament al campioanei alături de Ovidiu Macarie.

Aflată pe locul 2 în Divizia A1, la finalul turului sezonului regulat, Remat participă anul acesta pentru prima dată în Liga Campionilor, fiind pe ultima poziţie a grupei D, cu 0 puncte. Campioana României va juca în 6 ianuarie, pe teren propriu, cu formaţia selecţionerului Stelian Moculescu, VfB Friedrichshafen (Germania), respectiv în 12 ianuarie, în deplasare, cu liderul PGE Skra Belchatow (Polonia).

Clubul Universitatea Cluj, de la care a plecat Mircea Dudaş, a anunţat că funcţia de antrenor principal îi va reveni, de la 1 ianuarie, fostului tehnician secund al grupării, Bogdan Tănase. Tănase a fost jucător legitimat la "U" Cluj, până în 2007, iar din acest an a activat ca antrenor secund.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”